Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Orientările strategice ale Eurosistemului și Mecanismului unic de supraveghere

Autoritate recunoscută în domeniul monetar-financiar

Sprijinindu-se pe un fundament constituțional solid, pe independența și pe coeziunea sa internă, Eurosistemul – sistemul băncilor centrale din zona euro – acționează în calitate de autoritate monetară a zonei euro și de autoritate financiară principală, pe deplin recunoscută atât în interiorul, cât și în afara Europei. Pentru îndeplinirea obiectivului său principal, respectiv menținerea stabilității prețurilor, Eurosistemul va efectua analizele economice și monetare necesare și va adopta și implementa politicile corespunzătoare. De asemenea, va reacționa, în mod adecvat și eficace, la evoluțiile monetare și financiare.

Stabilitate financiară și integrare financiară europeană

În cadrul Eurosistemului și al Mecanismului unic de supraveghere (MUS), avem drept obiectiv protejarea stabilității financiare și promovarea integrării financiare europene în cooperare cu structurile instituționale constituite. În acest scop, vom contribui la politici care să asigure o arhitectură europeană și internațională solidă pentru stabilitatea financiară.

Asumarea răspunderii, independență, credibilitate; apropiere de cetățenii europeni

În cadrul Eurosistemului și al MUS, acordăm cea mai mare importanță credibilității și asumării răspunderii și vom fi transparenți, respectând totodată pe deplin cerințele aplicabile în ceea ce privește confidențialitatea. Vizăm realizarea unei comunicări eficace cu cetățenii europeni. Ne angajăm să menținem relații cu autoritățile europene și cu cele naționale în deplină concordanță cu dispozițiile Tratatelor și cu principiul independenței. În acest scop, vom urmări îndeaproape transformările și evoluțiile care afectează piețele monetare și financiare și vom acorda atenție interesului general și nevoilor pieței.

Identitate comună, definire clară a rolurilor și a responsabilităților și bună guvernanță

Participanții la Eurosistem și MUS urmăresc să își consolideze identitățile comune într-un cadru de roluri și responsabilități clar definite. În acest scop, atât Eurosistemul, cât și MUS se vor baza pe potențialul și implicarea profundă a tuturor membrilor, precum și pe angajamentul și voința acestora de a coopera pentru a se ajunge la consens. De asemenea, Eurosistemul și MUS se angajează să asigure o bună guvernanță și să aplice structuri organizatorice și metode de lucru eficiente și eficace.

Cele mai bune practici privind supravegherea bancară; tratament egal și condiții de concurență echitabile

Vom evalua cadrul de supraveghere al MUS în raport cu cele mai înalte standarde internaționale. Vom îmbina cele mai bune abordări naționale pentru a crea un cadru de bune practici privind supravegherea bancară la nivelul tuturor statelor participante, beneficiind de imaginea de ansamblu asupra tuturor instituțiilor. MUS va asigura respectarea cadrului unic de reglementare, precum și a principiilor și practicilor de supraveghere aplicabile, asigurând astfel condiții de concurență echitabile și un tratament egal al tuturor instituțiilor supravegheate.

Abordare bazată pe riscuri și proporționalitate; acțiuni în domeniul supravegherii

Supravegherea bancară în cadrul MUS va fi agilă și bazată pe riscuri, va face apel la judecăți de valoare și la evaluări critice anticipative. Aceasta va ține seama atât de probabilitatea ca una sau mai multe instituții să intre în dificultate, cât și de impactul pe care o astfel de situație îl poate avea asupra stabilității financiare. Practicile în materie de supraveghere ale MUS vor respecta principiul proporționalității, adaptând intensitatea supravegherii la importanța sistemică și la profilul de risc al băncilor supravegheate. Abordarea MUS favorizează acțiuni eficiente și oportune în domeniul supravegherii, precum și monitorizarea atentă a răspunsului instituțiilor de credit.

Toate paginile din această secțiune