Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Situaţia financiară consolidată la nivelul Eurosistemului la 25 iulie 2008

29 iulie 2008

Poziţii care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară

În săptămâna încheiată la 25 iulie 2008, scăderea de 0,6 de miliarde EUR înregistrată de poziţia aur şi creanţe în aur (poziţia 1 din active) s-a datorat vânzării de aur efectuate de două bănci centrale din Eurosistem (conform Acordului privind deţinerile de aur ale băncilor centrale intrat în vigoare la data de 27 septembrie 2004).

Poziţia netă în valută a Eurosistemului (poziţiile 2 şi 3 din active minus poziţiile 7, 8 şi 9 din pasive) a sporit cu 0,6 miliarde EUR, până la valoarea de 166,1 miliarde EUR, pe seama operaţiunilor cu clientela şi a celor de portofoliu.

Deţinerile Eurosistemului de titluri negociabile în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro (poziţia 7 din active), au crescut cu 1,8 miliarde EUR, până la 112 miliarde EUR. Numerarul în circulaţie (poziţia 1 din pasive) s-a diminuat cu 1,2 miliarde EUR, până la nivelul de 683,9 miliarde EUR. Angajamentele faţă de administraţiile publice (poziţia 5.1 din pasive) s-au majorat cu 31 miliarde EUR, până la 81 miliarde EUR.

Poziţii asociate operaţiunilor de politică monetară

Valoarea netă a creditelor acordate de Eurosistem instituţiilor de credit (poziţia 5 din active minus poziţiile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5 şi 4 din pasive) s-a mărit cu 20,5 miliarde EUR, până la 475,4 miliarde EUR. Miercuri, 23 iulie 2008, o operaţiune principală de refinanţare în valoare de 155 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 175,5 miliarde EUR a fost decontată. Apelul la facilitatea de creditare marginală (poziţia 5.5 din active) a rămas practic nemodificat, la un nivel apropiat de zero, în timp ce apelul la facilitatea de depozit (poziţia 2.2 din pasive) s-a cifrat la 0,1 miliarde EUR, nivel relativ similar celui de săptămâna precedentă.

Conturile curente ale instituţiilor de credit din zona euro

În urma tuturor tranzacţiilor derulate, poziţia conturi curente ale instituţiilor de credit în cadrul Eurosistemului (poziţia 2.1 din pasive) a înregistrat o scădere de 7,1 miliarde EUR, până la 208,6 miliarde EUR.

Active (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Aur şi creanţe în aur 208 368 −578
2 Creanţe în valută asupra nerezidenţilor zonei euro 135 536 3 773
2.1 Creanţe asupra FMI 9 228 0
2.2 Conturi bancare, titluri, împrumuturi externe şi alte active externe 126 308 3 773
3 Creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro 54 928 −1 707
4 Creanţe în euro asupra nerezidenţilor zonei euro 15 160 −1 500
4.1 Conturi bancare, titluri şi împrumuturi 15 160 −1 500
4.2 Creanţe asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
5 Credite în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro asociate operaţiunilor de politică monetară 475 519 20 468
5.1 Operaţiuni principale de refinanţare 175 500 20 502
5.2 Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung 300 016 0
5.3 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
5.4 Operaţiuni reversibile structurale 0 0
5.5 Facilitatea de creditare marginală 1 1
5.6 Credite aferente apelurilor în marjă 2 −35
6 Alte creanţe în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro 34 955 1 036
7 Titluri în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro 112 034 1 800
8 Credite în euro acordate administraţiilor publice 37 456 0
9 Alte active 376 943 259
Total active 1 450 899 23 551
Pasive (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Numerar în circulaţie 683 850 −1 212
2 Angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro, asociate operaţiunilor de politică monetară 208 670 −7 078
2.1 Conturi curente (inclusiv rezervele minime obligatorii) 208 556 −7 072
2.2 Facilitatea de depozit 74 −2
2.3 Depozite pe termen fix 0 0
2.4 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
2.5 Depozite aferente apelurilor în marjă 40 −4
3 Alte angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro 254 27
4 Certificate de debit emise 0 0
5 Angajamente în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro 87 785 30 984
5.1 Angajamente faţă de administraţiile publice 80 969 31 025
5.2 Alte angajamente 6 816 −41
6 Angajamente în euro faţă de nerezidenţii zonei euro 77 986 −285
7 Angajamente în valută faţă de rezidenţii zonei euro 2 909 1 070
8 Angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro 16 335 375
8.1 Depozite, conturi diverse şi alte pasive 16 335 375
8.2 Pasive asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
9 Contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de FMI 5 120 0
10 Alte pasive 143 956 −330
11 Conturi de reevaluare 152 364 0
12 Capital şi rezerve 71 670 0
Total pasive 1 450 899 23 551
CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media