EUR-Lex Acces la dreptul Uniunii Europene

Înapoi la prima pagină EUR-Lex

Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

Document 02012R1011-20181001

Text consolidat: Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 Băncii Centrale Europene din 17 octombrie 2012 privind statisticile referitoare la deținerile de titluri de valoare (BCE/2012/24)

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/1011/2018-10-01

02012R1011 — RO — 01.10.2018 — 002.002


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL (UE) NR. 1011/2012 BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 17 octombrie 2012

privind statisticile referitoare la deținerile de titluri de valoare

(BCE/2012/24)

(JO L 305 1.11.2012, p. 6)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL (UE) 2015/730 AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE din 16 aprilie 2015

  L 116

5

7.5.2015

►M2

REGULAMENTUL (UE) 2016/1384 AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE din 2 august 2016

  L 222

24

17.8.2016

►M3

REGULAMENTUL (UE) 2018/318 AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE din 22 februarie 2018

  L 62

4

5.3.2018




▼B

REGULAMENTUL (UE) NR. 1011/2012 BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 17 octombrie 2012

privind statisticile referitoare la deținerile de titluri de valoare

(BCE/2012/24)



Articolul 1

Definiții

În sensul prezentului regulament:

1. colectarea de date „titlu cu titlu” înseamnă colectarea de date defalcată pe titluri de valoare individuale;

2. „poziție” înseamnă valoarea stocurilor de titluri de valoare, ale căror tipuri sunt enumerate la alineatul (15), care sunt deținute în proprietate sau în custodie de un agent raportor efectiv la sfârșitul perioadei de referință, astfel cum sunt definite suplimentar în anexa II partea 4;

▼M2

3. „instituție” are sensul stabilit la articolul 4 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 );

▼M2

3a. „întreprindere-mamă” are sensul stabilit la articolul 2 punctul 9 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 2 );

3b. „filială” înseamnă:

(a) o filială, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 10 din Directiva 2013/34/UE;

(b) orice întreprindere asupra căreia o întreprindere-mamă exercită în mod efectiv o influență dominantă.

Filialele unor filiale se consideră, de asemenea, filiale ale întreprinderii care este întreprinderea-mamă inițială a acestora;

3c. „instituție financiară” are sensul definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

3d. „sucursală a unei societăți de asigurare” înseamnă o agenție fără personalitate juridică sau sucursală, dar nu sediul central, al unei societăți de asigurare sau reasigurare;

▼M2

4. „grup bancar” înseamnă întreprinderile incluse în perimetrul de consolidare al conducătorului unui grup bancar în conformitate cu articolul 18 alineatele (1), (4) și (8), articolul 19 alineatele (1) și (3) și articolul 23 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

▼B

5. „rezident” are sensul definit la articolul 1 punctul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98;

6. „instituție financiară monetară” (IFM), „instituție de credit” (IC) și „fond de piață monetară” (FPM) au sensul stabilit la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 25/2009 (BCE/2008/32). Sectorul IFM cuprinde IC și FPM;

7. „fond de investiții” (FI) are sensul stabilit la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 958/2007 (BCE/2007/8);

8. „societate vehicul investițional” (SVI) are sensul stabilit la articolul 1 punctul 1 din Regulamentul (CE) nr. 24/2009 (BCE/2008/30);

▼M1

8a. „societate de asigurare” (SA) are sensul definit la articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/50) ( 3 );

▼B

9. „custode” înseamnă o entitate ce aparține sectorului „societăți financiare” (S.12 ( 4 )) și a cărei activitate constă în conservarea și gestionarea instrumentelor financiare în contul clienților, inclusiv păstrarea și serviciile conexe, precum gestionarea de numerar/garanții, astfel cum este prevăzut în secțiunea B punctul 1 din anexa I la Directiva 2004/39/CE;

▼M2

10. „conducător al unui grup bancar” înseamnă oricare dintre următoarele:

(a) o instituție-mamă din UE, în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 29 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, orice trimitere la un stat membru în această definiție fiind înțeleasă ca o trimitere la un stat membru participant;

(b) o societate financiară holding-mamă din UE în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 31 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, orice trimitere la un stat membru în această definiție fiind înțeleasă ca o trimitere la un stat membru participant;

(c) o societate financiară holding mixtă-mamă din UE în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 33 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, orice trimitere la un stat membru în această definiție fiind înțeleasă ca o trimitere la un stat membru participant;

(d) o casă centrală, în sensul articolului 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dintr-un stat membru participant;

▼M2 —————

▼B

12. „investitor” înseamnă orice entitate sau persoană care deține instrumente financiare;

▼M2

13. „titluri de valoare păstrate în custodie” înseamnă titluri de valoare păstrate și administrate de către custozi direct sau indirect printr-un client, în numele investitorilor;

▼B

14. „BCN relevantă” înseamnă BCN a statului membru din zona euro în care agentul raportor este rezident;

15. „titluri de valoare” înseamnă următoarele tipuri de titluri de valoare:

(a) „titluri de natura datoriei” (F.3);

(b) „acțiuni cotate” (F.511);

(c) „acțiuni/unități ale fondurilor de investiții ”(F.52);

16. „dețineri de titluri de valoare” înseamnă proprietatea economică a titlurilor de valoare, ale căror tipuri sunt enumerate la punctul 15;

17. „codul ISIN” reprezintă Numărul internațional de identificare a titlurilor de valoare (ISIN) [International Securities Identification Number (ISIN)] alocat titlurilor de valoare, compus din 12 caractere alfanumerice, care identifică în mod unic o emisiune de titluri de valoare (conform definiției din ISO 6166);

▼M2

18. „entitate juridică” înseamnă orice entitate, alta decât o persoană fizică, care are statutul de persoană juridică în temeiul dreptului intern al țării în care este rezidentă entitatea, statut ce permite entității să aibă drepturi și obligații legale în temeiul sistemului juridic național al acestei țări;

19. „date sectoriale” înseamnă date raportate în conformitate cu articolul 3;

20. „date de grup” înseamnă date raportate în conformitate cu articolul 3a;

21. „stat membru participant” are sensul definit la articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2533/98;

22. „client” înseamnă o persoană fizică sau juridică pentru care un custode prestează servicii de conservare și servicii conexe, inclusiv un alt custode;

23. „entitate cu entitate” înseamnă că datele raportate se referă la deținerile de titluri de valoare ale fiecărei entități juridice individuale dintr-un grup bancar, respectiv întreprinderea-mamă și fiecare din filialele acesteia;

24. „pe bază de grup” înseamnă că datele raportate includ informații privind deținerile de titluri de valoare ale grupului bancar în ansamblu.

▼B

Articolul 2

Unități de observare statistică cu obligații de raportare

▼M2

1.  Unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare constau în agenți raportori de date sectoriale și în agenți raportori de date de grup (denumiți în continuare în mod colectiv „agenți raportori efectivi”).

(a) Agenții raportori de date sectoriale sunt IFM, FI, SVI, SA și custozi rezidenți.

(b) Agenții raportori de date de grup sunt:

(i) conducătorii grupurilor bancare; și

(ii) instituțiile sau instituțiile financiare cu sediul în state membre participante și care nu fac parte dintr-un grup bancar,

atunci când au fost identificați de Consiliul guvernatorilor în conformitate cu alineatul (4) ca parte a unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare și notificați cu privire la obligațiile de raportare ce le revin în conformitate cu alineatul (5).

▼M1

2.  În cazul în care un FPM, un FI, o SVI sau o SA nu are personalitate juridică în conformitate cu dreptul său național, reprezentanții legali ai acestora sau, în absența unei reprezentări formale, persoanele care în conformitate cu legile naționale aplicabile răspund pentru acțiunile acestora, sunt responsabile cu raportarea informațiilor necesare potrivit prezentului regulament.

▼M1

2a.  Atunci când BCN derivă date care trebuie raportate de SA în temeiul prezentului regulament din date colectate în temeiul Directivei 2009/138/CE, unitățile de observare statistică cu obligații de raportare ale SA constau în:

(a) SA cu sediul social și care sunt rezidente pe teritoriul statului membru din zona euro relevant, inclusiv filialele ale căror entități-mamă sunt situate în afara teritoriului respectiv;

(b) sucursalele SA prevăzute la litera (a) rezidente în afara teritoriului statului membru din zona euro relevant;

(c) sucursalele SA rezidente pe teritoriul statului membru din zona euro relevant, dar al căror sediu central este în afara SEE.

Pentru a se evita orice îndoială, sucursalele SA rezidente pe teritoriul unui stat membru din zona euro și al căror sediu social este în cadrul SEE nu fac parte din unitățile de observare statistică cu obligații de raportare.

▼M2

3.  Agenții raportori efectivi fac obiectul tuturor cerințelor de raportare, cu excepția cazului în care se aplică o derogare acordată în conformitate cu articolele 4, 4a sau 4b.

4.  Consiliul guvernatorilor poate hotărî că un agent raportor de date de grup face parte din unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare în cazul în care valoarea totalului activelor bilanțiere ale grupului bancar menționat la alineatul (1) litera (b) punctul (i) sau ale instituției sau instituției financiare menționate la alineatul (1) litera (b) punctul (ii) este:

(a) mai mare de 0,5 % din totalul activelor bilanțiere consolidate ale grupurilor bancare din Uniune (denumit în continuare „pragul de 0,5 %”), conform celor mai recente date de care dispune BCE, respectiv:

(i) date cu referința la sfârșitul lunii decembrie a anului calendaristic care precedă notificarea menționată la alineatul (5); sau, dacă nu sunt disponibile,

(ii) date cu referința la sfârșitul lunii decembrie a anului anterior;

sau

▼M3

(b) egal cu sau sub pragul de 0,5 %, dacă agentul raportor de date de grup îndeplinește anumite criterii cantitative sau calitative care îi certifică importanța pentru stabilitatea și funcționarea sistemului financiar din zona euro, de exemplu, în baza unor elemente precum interconectivitatea cu alte instituții financiare din zona euro, activitatea interjurisdicțională, lipsa substituibilității, complexitatea structurii interne, sau supravegherea directă de către BCE; și/sau din state membre individuale din zona euro, de exemplu, în baza unor elemente precum importanța relativă a agentului raportor de date de grup în cadrul unui anumit segment al pieței serviciilor bancare într-unul sau mai multe state membre din zona euro sau supravegherea directă de către BCE.

▼M2

5.  BCN relevantă transmite agenților raportori de date de grup notificări privind decizia Consiliului guvernatorilor menționată la alineatul (4), precum și privind obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament.

6.  Fără a aduce atingere articolului 10, orice agent raportor de date de grup care primește notificările menționate la alineatul (5) după începerea primei raportări prevăzute de prezentul regulamentul începe să raporteze date în cel mult șase luni de la data notificării.

7.  Un agent raportor de date de grup notificat conform alineatului (5) informează BCN relevantă cu privire la schimbarea denumirii sau a formei sale juridice, fuziuni sau restructurări și orice alte evenimente sau circumstanțe cu efect asupra obligațiilor sale de raportare în termen de 14 zile de la producerea acestora.

8.  Un agent raportor de date de grup notificat conform alineatului (5) continuă să facă obiectul obligațiilor prevăzute de prezentul regulament până la primirea unei notificări în sens contrar de la BCN relevantă.

▼B

Articolul 3

▼M2

Cerințe de raportare statistică pentru agenții raportori de date sectoriale

▼M1

1.  IFM, FI, SVI, SA și custozii furnizează BCN relevante informații titlu cu titlu cu privire la pozițiile de la sfârșitul trimestrului și cele de la sfârșitul lunii și, în conformitate cu alineatul (5), cu privire la tranzacțiile financiare din luna sau din trimestrul de referință, sau informațiile statistice necesare pentru deducerea acestor tranzacții, referitoare la propriile dețineri de titluri de valoare cu un cod ISIN, în conformitate cu partea 2 din anexa I. Astfel de date se raportează lunar sau trimestrial în conformitate cu instrucțiunile de raportare stabilite de BCN relevante.

▼B

2.  Custodele informează BCN relevantă despre desfășurarea de activități de custodie în termen de o săptămână de la data la care acesta a început activitățile de custodie, indiferent dacă se așteaptă să facă obiectul obligațiilor de raportare regulate prevăzute de prezentul regulament, cu excepția cazului în care custodele a informat alte autorități competente cu privire la acest aspect.

În conformitate cu instrucțiunile de raportare date de BCN relevante, custozii furnizează BCN relevante, lunar sau trimestrial, date titlu cu titlu cu privire la pozițiile de la sfârșitul trimestrului și cele de la sfârșitul lunii și, în conformitate cu alineatul (5), date cu privire la tranzacțiile financiare din luna sau trimestrul de referință, privind următoarele titluri de valoare cu un cod ISIN:

▼M2

(a) titluri de valoare pe care le păstrează în custodie pentru clienți rezidenți care nu își raportează deținerile proprii în temeiul alineatului (1), în conformitate cu capitolul 1 partea 3 din anexa I;

(b) titluri de valoare pe care le păstrează în custodie pentru clienți nefinanciari rezidenți în alte state membre din zona euro, în conformitate cu capitolul 1 partea 4 din anexa I;

(c) titluri de valoare emise de entități din zona euro pe care le păstrează în custodie pentru clienți rezidenți în state membre din afara zonei euro și pentru clienți rezidenți în afara Uniunii, în conformitate cu capitolul 1 partea 5 din anexa I.

▼M1

2a.  BCN relevantă solicită custozilor să raporteze, lunar sau trimestrial, în conformitate cu instrucțiunile de raportare stabilite de BCN relevante, date titlu cu titlu și informații despre investitor cu privire la pozițiile de la sfârșitul trimestrului și cele de la sfârșitul lunii și, în conformitate cu alineatul (5), date cu privire la tranzacțiile financiare din luna sau trimestrul de referință, privind titlurile de valoare cu un cod ISIN pe care le dețin în custodie în numele SA.

2b.  În cazul în care BCN derivă datele care trebuie raportate de SA în temeiul prezentului regulament din datele colectate în temeiul Directivei 2009/138/CE, SA furnizează BCN relevante, pe bază anuală, date cu privire la pozițiile de la sfârșitul anului ale titlurilor de valoare cu un cod ISIN, fie în regim titlu cu titlu, fie pe bază agregată, defalcate în deținerile naționale totale ale SA și deținerile totale ale sucursalelor acesteia din fiecare țară SEE și din afara SEE, în conformitate cu partea 8 din anexa I. În acest caz, SA care contribuie la raportarea anuală reprezintă cel puțin 95 % din deținerile totale de titluri de valoare cu cod ISIN ale SA din statul membru relevant din zona euro.

▼M2 —————

▼M2

5.  În conformitate cu instrucțiunile date de BCN relevantă, agenții raportori de date sectoriale raportează (a) date titlu cu titlu cu privire la tranzacții financiare lunare sau trimestriale și, la solicitarea BCN relevante, alte modificări ale volumului; sau (b) informațiile statistice necesare pentru deducerea tranzacțiilor financiare pe baza uneia dintre abordările prevăzute în capitolul 1 partea 1 din anexa I. Cerințe și orientări suplimentare privind compilarea tranzacțiilor sunt prevăzute în partea 3 din anexa II.

6.  Dacă au primit de la BCN relevantă instrucțiuni în acest sens, agenții raportori de date sectoriale raportează pe bază lunară sau trimestrială date privind pozițiile de la sfârșitul trimestrului sau de la sfârșitul lunii și, în conformitate cu alineatul (5), informații statistice pe parcursul lunii sau al trimestrului de referință cu privire la deținerile de titluri de valoare fără un cod ISIN, în conformitate cu capitolul 1 partea 7 din anexa I. Prezentul alineat nu se aplică agenților raportori de date sectoriale care primesc derogări în temeiul articolelor 4 sau 4b.

▼M2 —————

▼M1

9.  BCN pot obține datele referitoare la deținerile de titluri de valoare ale SA care trebuie raportate în temeiul prezentului regulament din următoarele date colectate în temeiul mecanismului instituit prin Directiva 2009/138/CE:

(a) datele conținute în modelele de raportare cantitativă pentru raportarea în scopuri de supraveghere transmise BCN de către ANC, indiferent dacă BCN și ANC sunt separate sau integrate în aceeași instituție, în conformitate cu termenii acordurilor de cooperare dintre cele două organisme; sau

(b) datele conținute în modelele de raportare cantitativă pentru raportarea în scopuri de supraveghere transmise direct și simultan BCN și ANC de către agenții raportori.

10.  Atunci când modelul de raportare cantitativă pentru raportarea în scopuri de supraveghere conține date necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de raportare statistică de către SA în temeiul prezentului regulament, BCN au acces la întregul model pentru a asigura calitatea datelor.

11.  Statele membre pot încheia acorduri de cooperare pentru a asigura colectarea centralizată de către ANC relevantă a informațiilor care răspund atât cerințelor de colectare de date din cadrul mecanismului instituit prin Directiva 2009/138/CE, cât și cerințelor suplimentare de colectare a datelor stabilite în prezentul regulament, în conformitate cu legislația națională și termenii de referință armonizați stabiliți de BCE.

▼M2

12.  BCN relevantă solicită ca, atunci când o IFM raportează date titlu cu titlu privind propriile dețineri de titluri de valoare cu un cod ISIN în conformitate cu articolul 3 alineatul (1), aceasta să raporteze indicatorul „titlu de valoare emis de deținător”, astfel cum se prevede în capitolul 1 partea 2 din anexa I.

13.  BCN relevantă poate solicita ca, atunci când o IFM raportează informații statistice privind propriile dețineri de titluri de valoare fără un cod ISIN în conformitate cu articolul 3 alineatul (6), aceasta să raporteze indicatorul „titlu de valoare emis de deținător”, astfel cum se prevede în capitolul 1 partea 7 din anexa I.

Articolul 3a

Cerințe de raportare statistică pentru agenții raportori de date de grup

1.  Agenții raportori de date de grup furnizează BCN relevante pe bază trimestrială date titlu cu titlu privind pozițiile la sfârșitul trimestrului de titluri de valoare care sunt deținute de aceștia sau de grupurile acestora, inclusiv entitățile nerezidente. Asemenea date sunt raportate pe bază brută, fără a exclude din deținerile grupului titlurile de valoare emise de entitățile din același grup. Aceste date sunt raportate în conformitate cu instrucțiunile de raportare stabilite de BCN relevante.

Agenții raportori de date de grup raportează date privind deținerile de titluri de valoare, astfel cum se precizează în capitolul 2 din anexa I.

2.  Agenții raportori de date de grup care trebuie să furnizeze date în conformitate cu alineatul (1) raportează date pe bază de grup sau entitate cu entitate cu privire la instrumente deținute de întreprinderea-mamă și/sau filialele acesteia în conformitate cu tabelele din capitolul 2 din anexa I.

▼M3

3.  BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu alineatul (5), BCE solicită agenților raportori de date de grup să raporteze pe bază trimestrială indicatorul „emitentul face parte din grupul cu obligații de raportare (perimetru prudențial)”, în regim titlu cu titlu, și indicatorul „emitentul face parte din grupul cu obligații de raportare (perimetru contabil)”, în regim titlu cu titlu, pentru titlurile de valoare cu sau fără un cod ISIN deținute de grupul acestora în conformitate cu capitolul 2 din anex I.

▼M2

4.  Agenții raportori de date de grup în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) se conformează prezentului regulament pe baza deținerilor respectivei instituții sau instituții financiare individuale.

▼M3

5.  Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), agenții raportori de date de grup raportează date de grup către BCE în cazul în care BCN relevantă decide că agenții raportori de date de grup ar trebui să raporteze informații statistice direct către BCE în conformitate cu articolele 3a și 4b din Orientarea BCE/2013/7.

▼M2

Articolul 3b

Cerințe generale de raportare statistică

1.  Cerințele de raportare în temeiul prezentului regulament, inclusiv orice derogări de la acestea, nu aduc atingere cerințelor de raportare stabilite în: (a) Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 al Băncii Centrale Europene (BCE/2013/38) ( 5 ); (b) Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 al Băncii Centrale Europene (BCE/2013/40) ( 6 ); și (c) Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/50).

2.  Datele titlu cu titlu cu privire la pozițiile de la sfârșitul trimestrului și cele de la sfârșitul lunii și, în conformitate cu articolul 3 alineatul (5), informațiile statistice privind luna sau trimestrul de referință se raportează în conformitate cu părțile 1, 2, 4, 5, 6, 7 și 8 din anexa II și cu normele contabile prevăzute la articolele 5, 5a și 5b.

▼B

Articolul 4

▼M2

Derogări pentru agenții raportori de date sectoriale

▼B

1.   ►M2  BCN relevante au libertatea de a acorda următoarele derogări agenților raportori de date sectoriale: ◄

(a) în statele membre din zona euro cu dețineri totale de titluri de valoare cu cod ISIN de către investitori rezidenți care, la valoarea pieței, sunt mai mici sau egale cu 40 de miliarde de euro:

(i)  ►M1  BCN pot acorda IFM, FI, SVI, SA și custozilor derogări de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 3 alineatul (1) cu condiția ca, din perspectiva pozițiilor, contribuția combinată pe sector sau subsector a IFM, FI, SVI, SA și a custozilor cu derogări la deținerile naționale ale IFM, FI, SVI, SA și ale custozilor să nu depășească 40 %. ◄ SVI care nu raportează date titlu cu titlu în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 24/2009 (BCE/2008/30) au dreptul, în conformitate cu instrucțiunile BCN relevante, să depășească acest prag în primii doi ani de la începerea raportării în temeiul prezentului regulament;

(ii) BCN pot acorda custozilor derogări de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (a) cu condiția ca, din perspectiva pozițiilor, contribuția combinată a custozilor cu derogări la valoarea națională a titlurilor de valoare păstrate în custodie să nu depășească 40%;

(b) în statele membre din zona euro cu dețineri totale de titluri de valoare cu cod ISIN de către investitori rezidenți care la valoarea pieței sunt mai mari de 40 de miliarde de euro:

▼M1

(i) BCN pot acorda IFM, FI, SVI, SA și custozilor derogări de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 3 alineatul (1) cu condiția ca, din perspectiva pozițiilor, contribuția combinată pe sector sau subsector a IFM, FI, SVI, SA și a custozilor cu derogări la deținerile naționale ale IFM, FI, SVI, SA și ale custozilor să nu depășească 5 %;

▼B

(ii) BCN pot acorda custozilor derogări de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (a) cu condiția ca, din perspectiva pozițiilor, contribuția combinată a custozilor cu derogări la valoarea națională a titlurilor de valoare păstrate în custodie să nu depășească 5%;

(c) BCN consultă BCE cu privire la utilizarea informațiilor pentru a identifica deținerile totale de titluri de valoare la valoarea de piață necesare pentru a acorda derogări în temeiul prezentului alineat.

▼M1

2.  BCN pot excepta total sau parțial instituțiile de credit de la cerințele de raportare cu condiția ca, din perspectiva pozițiilor, contribuția combinată la valoarea totală a titlurilor de valoare deținute de instituțiile de credit cu derogări în statul membru relevant din zona euro să nu depășească 5 %; acest prag poate fi totuși ridicat la 15 % pentru primii doi ani de la începerea raportării în temeiul prezentului regulament.

▼M1

2a.  BCN pot acorda SA derogări de la cerințele de raportare stabilite la articolul 3 alineatul (1), după cum urmează:

(a) BCN pot acorda SA derogări pe baza deținerilor totale de titluri de valoare cu un cod ISIN de către SA cu condiția ca, din perspectiva pozițiilor, contribuția combinată deținută de către SA cu derogări la valoarea totală a titlurilor de valoare din statul membru relevant din zona euro să nu depășească 5 %; sau

(b) BCN pot acorda SA derogări pe baza deținerilor totale de titluri de valoare cu un cod ISIN de către SA, cu condiția ca:

(i) din perspectiva pozițiilor, contribuția combinată deținută de către SA cu derogări la valoarea totală a titlurilor de valoare din statul membru relevant din zona euro să nu depășească 20 %; și

(ii) datele raportate direct de către SA în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) și datele raportate de custozi în legătură cu deținerile de către SA care nu au obligația de raportare directă reprezintă împreună, pe o bază titlu cu titlu, 95 % sau mai mult din totalul deținerilor SA de titluri de valoare cu un cod ISIN, în fiecare stat membru din zona euro.

▼M1

3.  BCN pot acorda tuturor FPM derogări de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 3 alineatul (1), cu condiția ca deținerile totale ale acestora de titluri de valoare cu cod ISIN să reprezinte mai puțin de 2 % din titlurile de valoare deținute de FPM din zona euro.

4.  BCN pot acorda tuturor SVI derogări de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 3 alineatul (1), cu condiția ca deținerile totale ale acestora de titluri de valoare cu cod ISIN să reprezinte mai puțin de 2 % din titlurile de valoare deținute de SVI din zona euro.

▼B

5.  BCN pot decide să acorde custozilor următoarele derogări:

(a) BCN pot excepta total sau parțial custozii de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (a), cu condiția ca datele menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (a) să poate fi obținute din alte surse de date statistice sau de supraveghere, în conformitate cu standardele statistice minime prevăzute în anexa III. În plus, se aplică următoarele:

(i) în statele membre pentru care se aplică derogările prevăzute la alineatul (1) litera (a) și în care datele menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (a) sunt raportate direct de către investitori, aceste date acoperă, pe o bază titlu cu titlu, minim 60% din valoarea titlurilor de valoare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (a);

(ii) în statele membre pentru care se aplică derogările prevăzute la alineatul (1) litera (b) și în care datele menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (a) sunt raportate direct de către investitori, aceste date acoperă, pe o bază titlu cu titlu, minim 75% din valoarea titlurilor de valoare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (a).

▼M2

(b) BCN pot excepta total sau parțial de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) literele (b) și (c) custozii care păstrează în custodie pentru toți clienții nerezidenți titluri de valoare a căror valoare totală este mai mică de 10 miliarde EUR.

▼M1

(c) BCN pot excepta total sau parțial custozii de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 3 alineatul (2a), cu condiția ca datele raportate direct de către SA în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) și datele raportate de custozi în legătură cu deținerile de către SA care nu au obligația de raportare directă reprezintă împreună, pe o bază titlu cu titlu, 95 % sau mai mult din deținerile SA de titluri de valoare cu un cod ISIN, în fiecare stat membru din zona euro.

▼M2 —————

▼M2

8.  În ceea ce privește agenții raportori de date sectoriale cărora li se aplică o derogare prevăzută la alineatele (1), (2), (2a), (3) sau (4), BCN continuă să colecteze pe bază anuală date cu privire la valoarea titlurilor de valoare pe care acești agenți raportori le dețin sau le păstrează în custodie în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1), fie în mod agregat, fie pe sistemul titlu cu titlu.

▼M2 —————

▼B

10.  BCN relevantă retrage orice derogare acordată custozilor în temeiul alineatului (5) litera (a) dacă datele din alte surse statistice sau de supraveghere care respectă standardele statistice minime prevăzute în anexa III nu i-au fost puse la dispoziție la timp pentru trei perioade de raportare consecutive, indiferent dacă custozii sunt în culpă. Custozii încep să raporteze date, potrivit articolului 3 alineatul (2), nu mai târziu de trei luni de la data la care BCN relevantă i-a notificat cu privire la faptul că derogarea a fost retrasă.

▼M2 —————

▼M2

13.  BCN pot decide să acorde IFM derogări de la cerințele de raportare stabilite la articolul 3 alineatul (12), cu condiția ca BCN să poată deriva aceste date din date colectate din alte surse.

▼M3

Articolul 4a

Derogări pentru agenții raportori de date de grup

1.  BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE, după consultarea BCN relevante, poate acorda agenților raportori de date de grup derogări de la cerințele de raportare stabilite la articolul 3a, după cum urmează:

(a) BCN relevantă sau BCE, după caz, poate permite agenților raportori de date de grup să raporteze în regim titlu cu titlu informații statistice care să acopere 95 % din titlurile de valoare deținute de aceștia sau de grupul lor, în conformitate cu prezentul regulament, cu condiția ca procentul rămas de 5 % din titlurile de valoare deținute de grup să nu fi fost emis de un singur emitent;

(b) BCN relevantă sau BCE, după caz, poate solicita agenților raportori de date de grup să furnizeze informații suplimentare cu privire la tipurile de titluri de valoare pentru care se acordă o derogare în conformitate cu litera (a).

2.  BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE, după consultarea BCN relevante, poate acorda derogări de la cerințele de raportare agenților raportori de date de grup în ceea ce privește indicatorul „emitentul face parte din grupul cu obligații de raportare (perimetru prudențial)”, în regim titlu cu titlu, astfel cum se stabilește la articolul 3a alineatul (3), cu condiția ca BCN relevantă sau BCE, după caz, să poată deriva aceste date din datele colectate din alte surse.

3.  Pentru o perioadă de doi ani de la prima raportare în conformitate cu articolul 10b alineatul (2), BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE, după consultarea BCN relevante, poate acorda derogări de la cerințele de raportare agenților raportori de date de grup în ceea ce privește raportarea în regim entitate cu entitate stabilită în capitolul 2 din anexa I pentru entitățile rezidente în afara Uniunii, cu condiția ca BCN relevantă sau BCE, după caz, să poată deriva informațiile din capitolul 2 din anexa I pentru entitățile rezidente în afara Uniunii în ansamblu.

Articolul 4b

Derogări generale și cadrul aplicabil tuturor derogărilor

1.  BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE, după consultarea BCN relevante, poate acorda derogări de la cerințele de raportare în temeiul prezentului regulament în cazul în care agenții raportori efectivi raportează aceleași date în temeiul următoarelor: (a) Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 al Băncii Centrale Europene (BCE/2013/33) ( 7 ); (b) Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38); (c) Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40); sau (d) Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50); sau, în cazul în care BCN relevantă sau BCE, după caz, poate deriva aceleași date prin alte mijloace, în conformitate cu standardele statistice minime specificate în anexa III.

2.  BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE, după consultarea BCN relevante, asigură respectarea condițiilor stabilite în temeiul prezentului articol, al articolului 4 și al articolului 4a în scopul acordării, reînnoirii sau retragerii, după caz și dacă este necesar, a oricărei derogări cu efect de la începutul fiecărui an calendaristic.

3.  BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE, după consultarea BCN relevante, poate supune agenții raportori efectivi, cărora li s-au acordat derogări în temeiul prezentului articol, al articolului 4 sau al articolului 4a, unor cerințe de raportare suplimentare, atunci când BCN relevantă sau BCE, după caz, apreciază că au nevoie de detalii suplimentare. Agenții raportori efectivi raportează datele solicitate în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care BCN relevantă sau BCE, după caz, le-a adresat solicitarea.

4.  În cazurile în care BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE a acordat derogări, agenții raportori efectivi își pot îndeplini totuși toate obligațiile de raportare. Un agent raportor efectiv care optează să nu facă uz de derogările acordate de BCN relevantă sau de BCE, după caz, obține aprobarea BCN relevante sau a BCE, după caz, înainte de a face uz de derogările acordate într-o etapă ulterioară.

▼B

Articolul 5

▼M2

Norme contabile pentru raportarea datelor sectoriale

▼M2 —————

▼B

2.  Fără a aduce atingere practicilor contabile naționale, deținerile de titluri de valoare sunt raportate la valoarea nominală sau ca număr de acțiuni. Valorile de piață pot fi de asemenea raportate, astfel cum este indicat în partea 4 din anexa II.

3.  Fără a aduce atingere practicilor contabile naționale și mecanismelor de compensare (netting), deținerile de titluri de valoare se raportează pe bază brută în scopuri statistice.

▼M2 —————

▼M2

Articolul 5a

Norme contabile pentru raportarea datelor de grup

1.  Fără a aduce atingere practicilor contabile naționale, agenții raportori de date de grup raportează deținerile de titluri de valoare la evaluările indicate în părțile 4 și 8 din anexa II.

2.  Fără a aduce atingere practicilor contabile și mecanismelor de compensare (netting) naționale, agenții raportori de date de grup raportează deținerile de titluri de valoare pe bază brută în scopuri statistice. În special, se raportează și deținerile de titluri de valoare ale agenților raportori de date de grup emise chiar de agentul raportor și deținerile de titluri de valoare ale entităților juridice individuale din grupul cu obligații de raportare identificate în temeiul articolului 2 alineatul (4) și emise chiar de entități.

Articolul 5b

Norme contabile generale

1.  În absența unor dispoziții contrare cuprinse în prezentul regulament, normele contabile aplicate de agenții raportori efectivi în scopul raportării prevăzute de prezentul regulament sunt cele cuprinse în legislația care transpune în dreptul național Directiva 86/635/CEE a Consiliului ( 8 ) sau, dacă această opțiune nu este aplicabilă, cele cuprinse în orice alte standarde naționale sau internaționale aplicabile agenților raportori efectivi.

2.  Deținerile de titluri de valoare acordate cu împrumut prin intermediul operațiunilor de împrumut de titluri sau vândute pe baza unor acorduri de răscumpărare rămân înregistrate ca dețineri ale proprietarului inițial, și nu ca dețineri ale achizitorului temporar, în cazul în care există un angajament ferm de efectuare a operațiunii inverse, și nu doar o opțiune de a face acest lucru. Atunci când partea care achiziționează temporar titlurile de valoare le vinde, această vânzare trebuie să fie înregistrată ca o tranzacție simplă cu titluri de valoare și raportată de achizitorul temporar ca poziție negativă în portofoliul de titluri de valoare relevant.

▼M2

Articolul 6

Termene de raportare a datelor sectoriale

BCN transmit către BCE:

(a) date sectoriale titlu cu titlu trimestriale în conformitate cu articolul 3 alineatele (1), (2), (2a) și (5) până la ora 18.00 CET din a 70-a zi calendaristică următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele; sau

(b) date sectoriale titlu cu titlu lunare în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) și cu capitolul 1 partea 1 din anexa I, conform punctelor (i) sau (ii) de mai jos:

(i) pe bază trimestrială, pentru cele trei luni ale trimestrului de referință, până la ora 18:00 CET din a 63-a zi calendaristică următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele; sau

(ii) pe bază lunară, pentru fiecare lună a trimestrului de referință, până la ora 18:00 CET din a 63-a zi calendaristică următoare sfârșitului lunii la care se referă datele.

▼M3

Articolul 6a

Termene de raportare a datelor de grup

1.  BCN transmit BCE date de grup titlu cu titlu trimestriale în conformitate cu articolul 3a alineatul (1) și capitolul 2 din anexa I până la ora 18.00 CET din a 55-a zi calendaristică următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele.

2.  În cazul în care BCN decide în conformitate cu articolul 3a alineatul (5) că agenții raportori raportează informațiile statistice direct către BCE, agenții raportori transmit aceste informații BCE până la ora 18.00 CET din a 45-a zi calendaristică următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele.

▼M2

Articolul 6b

Termene de raportare generale

1.  BCN decid până când trebuie să primească datele de la agenții raportori efectivi pentru a putea să îndeplinească procedurile necesare de control al calității și pentru a respecta termenele prevăzute la articolele 6 și 6a.

2.  Atunci când termenul prevăzut la articolele 6 sau 6a este într-o zi în care TARGET2 este închis, termenul este prelungit până în următoarea zi în care TARGET2 funcționează, astfel cum este publicat pe website-ul BCE.

▼B

Articolul 7

Standarde minime și mecanisme naționale de raportare

1.  Agenții raportori efectivi îndeplinesc cerințele de raportare care le sunt aplicabile în conformitate cu standardele minime prevăzute în anexa III.

2.  BCN definesc și pun în aplicare mecanismele de raportare ce trebuie respectate de către agenții raportori efectivi în conformitate cu caracteristicile naționale. BCN stabilesc dacă solicită custozilor să raporteze date titlu cu titlu după sistemul investitor cu investitor. BCN se asigură că aceste mecanisme de raportare furnizează informațiile statistice solicitate și permit verificarea respectării standardelor minime de transmitere, de precizie și de revizuire prevăzute în anexa III.

▼M3

Articolul 7a

Fuziuni, divizări și reorganizări

În cazul unei fuziuni, divizări sau reorganizări care ar putea afecta îndeplinirea obligațiilor statistice care le revin, agenții raportori în cauză informează BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE, direct sau prin intermediul ANC relevante în conformitate cu acordurile de cooperare, imediat ce intenția de a pune în aplicare o astfel de operațiune a fost făcută publică și în timp util, înainte ca fuziunea, divizarea sau reorganizarea să intre în vigoare, cu privire la procedurile planificate pentru îndeplinirea cerințelor de raportare statistică prevăzute de prezentul regulament.

▼B

Articolul 8

Verificarea și colectarea obligatorie

BCN își exercită dreptul de a verifica, în conformitate cu nivelul de detaliere apreciat necesar de BCN relevantă, sau de a colecta informațiile pe care agenții raportori efectivi trebuie să le furnizeze în temeiul prezentului regulament, fără a aduce atingere dreptului BCE de a exercita chiar ea aceste drepturi. Aceste drepturi sunt exercitate de BCN în special atunci când agenții raportori efectivi nu respectă standardele minime prevăzute în anexa III.

Articolul 9

Procedura simplificată de modificare

Luând în considerare opiniile Comitetului de statistică al SEBC, Comitetul executiv al BCE poate aduce modificări tehnice anexelor la prezentul regulament, cu condiția ca modificările respective să nu modifice cadrul conceptual de bază și să nu afecteze sarcinile de raportare ale agenților raportori efectivi. Comitetul executiv informează fără întârzieri nejustificate Consiliul guvernatorilor cu privire la orice astfel de modificare.

Articolul 10

Prima raportare

Prima raportare în temeiul prezentului regulament începe cu datele privind perioada de referință decembrie 2013. Cu ocazia primei raportări către BCE, BCN nu sunt obligate să transmită decât date privind pozițiile.

▼M1

Articolul 10a

Prima raportare după intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2015/730 (BCE/2015/18) ( 9 )

1.  Prima raportare după intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2015/730 (BCE/2015/18) începe cu datele privind perioada de referință martie 2015, cu excepția cazului în care în prezentul articol prevede altfel.

2.  Prima raportare de către SA în temeiul articolului 3 alineatul (1) începe cu datele privind perioada de referință martie 2016.

3.  Prima raportare de către custozi în temeiul articolului 3 alineatul (2a) începe cu datele privind perioada de referință martie 2016.

4.  Prima raportare de către SA în temeiul articolului 3 alineatul (2b) începe cu datele anuale privind anul de referință 2016.

▼M2

Articolul 10b

Prima raportare după intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2016/1384 al Băncii Centrale Europene (BCE/2016/22) ( 10 )

1.  Prima raportare de date sectoriale în temeiul articolului 3 începe cu datele pentru perioada de referință septembrie 2018.

2.  Prima raportare de date de grup în temeiul articolului 3a începe cu datele pentru perioada de referință septembrie 2018.

▼M3

Articolul 10c

Prima raportare după intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2018/318 al Băncii Centrale Europene (BCE/2018/7)

Prima raportare a datelor de grup în conformitate cu articolul 3a după intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2018/318 al Băncii Centrale Europene (BCE/2018/7) ( 11 ) începe cu datele pentru perioada de referință septembrie 2018.

▼B

Articolul 11

Dispoziție finală

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.




ANEXA I

CERINȚE DE RAPORTARE STATISTICĂ

▼M2

CAPITOLUL 1: DATE SECTORIALE

▼B

PARTEA 1

Tranzacții financiare

1.  ►M2  IFM, FI și custozii care raportează date privind propriile dețineri de titluri de valoare sau privind titlurile de valoare pe care le păstrează în custodie pentru clienți rezidenți furnizează informațiile statistice în conformitate cu una dintre următoarele abordări: ◄

(a) lunar sau trimestrial, tranzacțiile financiare lunare sau trimestriale după sistemul titlu cu titlu și, la cererea BCN relevante, alte modificări ale volumului pentru luna sau trimestrul de referință; sau

(b) lunar sau trimestrial, pozițiile lunare după sistemul titlu cu titlu și, la cererea BCN relevante, alte modificări ale volumului pentru luna de referință sau pentru cele trei luni ale trimestrului de referință.

2.  ►M1  SVI și SA furnizează informații statistice în conformitate cu una dintre următoarele abordări: ◄

(a) trimestrial, tranzacțiile financiare trimestriale după sistemul titlu cu titlu și, la cererea BCN relevante, alte modificări ale volumului pentru trimestrul de referință; sau

(b) lunar sau trimestrial, pozițiile lunare după sistemul titlu cu titlu și, la cererea BCN relevante, alte modificări ale volumului pentru luna de referință sau pentru cele trei luni ale trimestrului de referință; sau

(c) trimestrial, pozițiile trimestriale după sistemul titlu cu titlu și, la cererea BCN relevante, alte modificări ale volumului pentru trimestrul de referință.

▼M2

3. Custozii care raportează (i) titlurile de valoare pe care le păstrează în custodie pentru clienți nefinanciari rezidenți în alte state membre din zona euro și (ii) titlurile de valoare emise de entități din zona euro pe care le păstrează în custodie pentru clienți rezidenți în state membre din afara zonei euro și pentru clienți rezidenți în afara Uniunii furnizează informațiile statistice în conformitate cu una dintre abordările prevăzute la punctul 2.

▼M1

PARTEA 2

Date privind propriile dețineri de titluri de valoare cu un cod ISIN de către IFM, FI, SVI, SA și custozi

▼M2

Pentru fiecare titlu de valoare căruia i-a fost atribuit un cod ISIN încadrat în categoria de titluri de valoare „titluri de natura datoriei” (F.31 și F.32), „acțiuni cotate” (F.511) sau „acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții” (F.521 și F.522), datele pentru câmpurile din tabelul de mai jos sunt raportate de către investitorii financiari care țin de IFM, FI, SVI sau SA și de către custozi cu trimitere la propriile dețineri de titluri de valoare.

▼M1

(a) datele pentru câmpurile 1 și 2 sunt raportate;

(b) datele sunt raportate în conformitate cu punctul (i) sau (ii), după cum urmează:

(i) dacă IFM, FI, SVI, SA și custozii raportează tranzacții financiare titlu cu titlu, datele pentru câmpurile 5 și, la cererea BCN relevante, 6 sunt raportate; sau

(ii) dacă IFM, FI, SVI, SA și custozii nu raportează tranzacții financiare titlu cu titlu, datele pentru câmpul 6, atunci când sunt solicitate de BCN relevantă, sunt raportate.

BCN relevantă poate decide să solicite investitorilor financiari care țin de IFM, FI, SVI, SA și de custozi să raporteze date pentru câmpurile 1 și 3 în loc de datele prevăzute la litera (a). În acest caz, în loc de datele prevăzute la litera (b), datele pentru câmpurile 5 și, la cererea BCN relevante, 7 sunt de asemenea raportate.

BCN relevantă poate de asemenea decide să solicite investitorilor financiari care țin de IFM, FI, SVI, SA și de custozi să raporteze date pentru câmpurile 2b, 3 și 4.

▼M2

BCN relevantă poate, de asemenea, decide să solicite IFM să raporteze date pentru câmpul 8.

▼M1



Câmp

Descriere

1

Cod ISIN

2

Numărul de unități sau valoarea nominală agregată

▼M2

2b

Bază de raportare

▼M1

3

Valoare de piață

4

Investiții de portofoliu sau investiții directe

5

Tranzacții financiare

6

Alte modificări ale volumului la valoarea nominală

7

Alte modificări ale volumului la valoarea de piață

▼M2

8

Titlu de valoare emis de deținător

▼B

PARTEA 3

▼M2

Date privind titlurile de valoare cu un cod ISIN păstrate în custodie pentru clienți nefinanciari rezidenți și alți clienți financiari care nu trebuie să raporteze propriile dețineri de titluri de valoare

Custozii raportează, pentru fiecare titlu de valoare căruia i-a fost atribuit un cod ISIN încadrat în categoria de titluri de valoare „titluri de natura datoriei” (F.31 și F.32), „acțiuni cotate” (F.511) sau „acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții” (F.521 și F.522) și pe care îl păstrează în custodie pentru clienți nefinanciari rezidenți și alți clienți financiari care nu trebuie să raporteze propriile dețineri de titluri de valoare, datele pentru câmpurile din tabelul de mai jos.

▼B

(a) datele pentru câmpurile 1, 2 și 3 sunt raportate;

(b) datele sunt raportate în conformitate cu punctul (i) sau (ii), după cum urmează:

(i) în cazul în care custozii raportează tranzacții financiare titlu cu titlu, datele pentru câmpurile 6 și, la cererea BCN relevante, 7 sunt raportate; sau

(ii) în cazul în care custozii nu raportează tranzacții financiare titlu cu titlu, datele pentru câmpul 7, atunci când sunt solicitate de BCN relevantă, sunt raportate.

BCN relevantă poate decide să solicite custozilor să raporteze date pentru câmpurile 1, 3 și 4 în loc de datele prevăzute la litera (a). În acest caz, în loc de datele prevăzute la litera (b), datele pentru câmpurile 6 și, la cererea BCN relevante, 8 sunt de asemenea raportate.

BCN relevantă poate de asemenea decide să solicite custozilor să raporteze date pentru câmpurile 2b, 4 și 5.

▼M1

Custozii care raportează deținerile SA în conformitate cu articolul 3 alineatul (2a) raportează de asemenea date pentru câmpul 9 sau pentru câmpul 10.

▼M1



Câmp

Descriere

1

Cod ISIN

2

Numărul de unități sau valoarea nominală agregată

▼M2

2b

Bază de raportare

3

Sectorul clientului:

— Societăți de asigurare (S.128)

— Fonduri de pensii (S.129)

— Alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii (S.125), auxiliari financiari (S.126) și instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.127), exclusiv societățile vehicul investițional angajate în operațiuni de securitizare

— Societăți nefinanciare (S.11)

— Administrații publice (S.13) (1)

— Gospodăriile populației și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14 + S.15) (2)

▼M1

4

Valoare de piață

5

Investiții de portofoliu sau investiții directe

6

Tranzacții financiare

7

Alte modificări ale volumului la valoarea nominală

8

Alte modificări ale volumului la valoarea de piață

▼M2

9

Instituție client

10

Instituția client este supusă raportării directe

(1)   În cazul în care sunt disponibile, subsectoarele „administrația centrală” (S.1311), „administrațiile statelor federale” (S.1312), „administrațiile locale” (S.1313) și „fondurile de securitate socială” (S.1314) sunt raportate prin identificare separată.

(2)   BCN relevantă poate solicita agenților raportori efectivi să identifice separat subsectoarele „gospodăriile populației” (S.14) și „instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației” (S.15).

▼B

PARTEA 4

▼M2

Date privind titlurile de valoare cu un cod ISIN păstrate în custodie pentru clienți rezidenți în alte state membre din zona euro

Custozii raportează, pentru fiecare titlu de valoare căruia i-a fost atribuit un cod ISIN încadrat în categoria de titluri de valoare „titluri de natura datoriei” (F.31 și F.32), „acțiuni cotate” (F.511) sau „acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții” (F.521 și F.522) și pe care îl păstrează în custodie pentru clienți nefinanciari rezidenți în alte state membre din zona euro, datele pentru câmpurile din tabelul de mai jos.

▼B

(a) datele pentru câmpurile 1, 2, 3 și 4 sunt raportate;

(b) datele pentru câmpul 7, atunci când sunt solicitate de BCN relevantă, sunt raportate.

BCN relevantă poate decide să solicite custozilor să raporteze date pentru câmpurile 1, 3, 4 și 5 în loc de datele prevăzute la litera (a). În acest caz, la cererea BCN relevante, în loc de datele prevăzute la litera (b), datele pentru câmpul 8 sunt de asemenea raportate.

BCN relevantă poate de asemenea decide să solicite custozilor să raporteze date pentru câmpurile 2b, 5, 6 și 9.



Câmp

Descriere

1

Cod ISIN

2

Numărul de unități sau valoarea nominală agregată

▼M2

2b

Bază de raportare

3

Sectorul clientului:

— Gospodăriile populației (S.14)

— Alți clienți nefinanciari exclusiv gospodării

4

Țara clientului

▼B

5

Valoarea de piață

6

Investiții de portofoliu sau investiții directe

7

Alte modificări ale volumului la valoarea nominală

8

Alte modificări ale volumului la valoarea de piață

9

Tranzacții financiare

PARTEA 5

▼M2

Date privind titlurile de valoare cu un cod ISIN emise de rezidenți din zona euro păstrate în custodie pentru clienți rezidenți în state membre din afara zonei euro sau în afara Uniunii

Custozii raportează, pentru fiecare titlu de valoare emis de rezidenți din zona euro căruia i-a fost atribuit un cod ISIN încadrat în categoria de titluri de valoare „titluri de natura datoriei” (F.31 și F.32), „acțiuni cotate” (F.511) sau „acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții” (F.521 și F.522) și pe care îl păstrează în custodie pentru investitori rezidenți în state membre din afara zonei euro sau în afara Uniunii, datele pentru câmpurile din tabelul de mai jos.

▼B

(a) datele pentru câmpurile 1, 2, 3 și 4 sunt raportate;

(b) datele pentru câmpul 7, atunci când sunt solicitate de BCN relevantă, sunt raportate.

BCN relevantă poate decide să solicite custozilor să raporteze date pentru câmpurile 1, 3, 4 și 5 în loc de datele prevăzute la litera (a). În acest caz, la cererea BCN relevante, în loc de datele prevăzute la litera (b), datele pentru câmpul 8 sunt de asemenea raportate.

BCN relevantă poate de asemenea decide să solicite custozilor să raporteze date pentru câmpurile 2b, 5, 6 și 9.



Câmp

Descriere

1

Cod ISIN

2

Numărul de unități sau valoarea nominală agregată

▼M2

2b

Bază de raportare

3

Sectorul clientului (1):

— Administrații publice și banca centrală

— Alți clienți exclusiv administrații publice și banca centrală

4

Țara clientului

▼B

5

Valoarea de piață

6

Investiții de portofoliu sau investiții directe

7

Alte modificări ale volumului la valoarea nominală

8

Alte modificări ale volumului la valoarea de piață

9

Tranzacții financiare

(1)   În acest caz, întrucât nu se aplică SEC 2010, este aplicabilă clasificarea sectoarelor cuprinsă în Sistemul Conturilor Naționale din 2008.

▼M2 —————

▼M2

PARTEA 7

Date privind deținerile de titluri de valoare fără un cod ISIN

Pentru fiecare titlu de valoare căruia nu i-a fost atribuit un cod ISIN încadrat în categoria de titluri de valoare „titluri de natura datoriei” (F.31 și F.32), „acțiuni cotate” (F.511) sau „acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții” (F.521 și F.522), datele pentru câmpurile din tabelul de mai jos pot fi raportate de investitorii financiari care țin de IFM, FI, SVI sau SA și de custozi. Aceștia raportează în conformitate cu următoarele reguli și cu definițiile din anexa II:

(a) pentru investitorii care raportează date privind deținerile lor de titluri de valoare, datele lunare sau trimestriale pot fi raportate astfel:

(i) datele pentru câmpurile 1-4 (în loc de datele pentru câmpurile 2 și 4 pot fi raportate datele pentru câmpul 5), pentru câmpurile 6-13 și, fie pentru câmpul 14, fie pentru câmpurile 15 și 16, pe parcursul lunii sau trimestrului de referință, pe baza sistemului titlu cu titlu și cu utilizarea unui număr de identificare precum CUSIP, SEDOL, a unui număr de identificare dat de BCN etc.; sau

(ii) datele agregate pentru câmpurile 2-4 (în loc de datele pentru câmpurile 2 și 4 pot fi raportate datele pentru câmpul 5), pentru câmpurile 6-13 și, fie datele pentru câmpul 14, fie pentru câmpurile 15 și 16, pe parcursul lunii sau trimestrului de referință.

BCN relevantă poate solicita IFM să raporteze, de asemenea, date pentru câmpul 17.



Date care trebuie raportate de investitorii care raportează date privind deținerile acestora de titluri de valoare

Câmp

Descriere

1

Cod de identificare a titlului de valoare (un număr de identificare dat de BCN, CUSIP, SEDOL, altele)

2

Numărul de unități sau valoarea nominală agregată (1)

3

Bază de raportare

4

Valoarea la prețul curent

5

Valoarea de piață

6

Instrument:

— Titluri de natura datoriei pe termen scurt (F.31)

— Titluri de natura datoriei pe termen lung (F.32)

— Acțiuni cotate (F.511)

— Acțiuni sau unități ale fondurilor de piață monetară (F.521)

— Acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții, altele decât cele de piață monetară (F.522)

7

Sectorul sau subsectorul investitorilor care raportează date privind propriile dețineri de titluri de valoare:

— Banca centrală (S.121)

— Societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S.122)

— Fonduri de piață monetară (S.123)

— Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124)

— Societăți vehicul investițional angajate în operațiuni de securitizare

— Societăți de asigurare (S.128)

8

Sectorul sau subsectorul emitentului:

— Banca centrală (S.121)

— Societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S.122)

— Fonduri de piață monetară (S.123)

— Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124)

— Alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii (S.125)

— Auxiliari financiari (S.126)

— Instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.127)

— Societăți de asigurare (S.128)

— Fonduri de pensii (S.129)

— Societăți nefinanciare (S.11)

— Administrații publice (S.13) (2)

— Gospodăriile populației (S.14)

— Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.15)

9

Investiții de portofoliu sau investiții directe

10

Defalcare în funcție de țara emitentului

11

Moneda de exprimare a titlului de valoare

12

Data emiterii

13

Data scadenței

14

Tranzacții financiare

15

Ajustări din reevaluare

16

Alte modificări ale volumului

17

Titlu de valoare emis de deținător

(1)   Pentru date agregate: numărul de unități sau valoarea nominală agregată cu aceeași valoare la prețul curent (a se vedea câmpul 4).

(2)   În cazul în care sunt disponibile, subsectoarele „administrația centrală” (S.1311), „administrațiile statelor federale” (S.1312), „administrațiile locale” (S.1313) și „fondurile de securitate socială” (S.1314) sunt raportate prin identificare separată.

(b) pentru custozii care raportează date privind titlurile de valoare pe care le păstrează pentru clienți financiari rezidenți care nu trebuie să raporteze propriile dețineri de titluri de valoare și pentru clienți nefinanciari, datele lunare sau trimestriale pot fi raportate astfel:

(i) datele pentru câmpurile 1-4 (în loc de datele pentru câmpurile 2 și 4 pot fi raportate datele pentru câmpul 5), pentru câmpurile 6-14 și, fie pentru câmpul 15, fie pentru câmpurile 16 și 17, pe parcursul lunii sau trimestrului de referință, pe baza sistemului titlu cu titlu și cu utilizarea unui număr de identificare precum CUSIP, SEDOL, a unui număr de identificare dat de BCN etc.; sau

(ii) datele agregate pentru câmpurile 2-4 (în loc de datele pentru câmpurile 2 și 4 pot fi raportate datele pentru câmpul 5), pentru câmpurile 6-14 și, fie datele pentru câmpul 15, fie pentru câmpurile 16 și 17, pe parcursul lunii sau trimestrului de referință.

Custozii care raportează deținerile SA în conformitate cu articolul 3 alineatul (2a) trebuie să raporteze, de asemenea, date pentru câmpul 18 sau pentru câmpul 19.



Date care trebuie raportate de custozi

Câmp

Descriere

1

Cod de identificare a titlului de valoare (un număr de identificare dat de BCN, CUSIP, SEDOL, altele)

2

Numărul de unități sau valoarea nominală agregată (1)

3

Bază de raportare

4

Valoarea la prețul curent

5

Valoarea de piață

6

Instrument:

— Titluri de natura datoriei pe termen scurt (F.31)

— Titluri de natura datoriei pe termen lung (F.32)

— Acțiuni cotate (F.511)

— Acțiuni sau unități ale fondurilor de piață monetară (F.521)

— Acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții, altele decât cele de piață monetară (F.522)

7

Sectorul sau subsectorul clienților raportați de custozi:

— Societăți de asigurare (S.128)

— Fonduri de pensii (S.129)

— Alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii (S.125), auxiliari financiari (S.126) și instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.127), exclusiv societățile vehicul investițional angajate în operațiuni de securitizare

— Societăți nefinanciare (S.11)

— Administrații publice (S.13) (2)

— Gospodăriile populației și instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) (3)

8

Sectorul sau subsectorul emitentului:

— Banca centrală (S.121)

— Societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S.122)

— Fonduri de piață monetară (S.123)

— Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124)

— Alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii (S.125)

— Auxiliari financiari (S.126)

— Instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.127)

— Societăți de asigurare (S.128)

— Fonduri de pensii (S.129)

— Societăți nefinanciare (S.11)

— Administrații publice (S.13)

— Gospodăriile populației (S.14)

— Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.15)

9

Investiții de portofoliu sau investiții directe

10

Defalcare în funcție de țara investitorului

11

Defalcare în funcție de țara emitentului

12

Moneda de exprimare a titlului de valoare

13

Data emiterii

14

Data scadenței

15

Tranzacții financiare

16

Ajustări din reevaluare

17

Alte modificări ale volumului

18

Instituție client

19

Instituția client este supusă raportării directe

(1)   Pentru date agregate: numărul de unități sau valoarea nominală agregată cu aceeași valoare la prețul curent (a se vedea câmpul 4).

(2)   În cazul în care sunt disponibile, subsectoarele „administrația centrală” (S.1311), „administrațiile statelor federale” (S.1312), „administrațiile locale” (S.1313) și „fondurile de securitate socială” (S.1314) sunt raportate prin identificare separată.

(3)   În cazul în care sunt disponibile, subsectoarele „gospodăriile populației” (S.14) și „instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației” (S.15) sunt raportate prin identificare separată.

▼M1

PARTEA 8

Raportarea anuală de către SA a propriilor dețineri de titluri de valoare cu un cod ISIN

▼M2

Pentru fiecare titlu de valoare căruia i-a fost atribuit un cod ISIN încadrat în categoria de titluri de valoare „titluri de natura datoriei” (F.31 și F.32), „acțiuni cotate” (F.511) sau „acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții” (F.521 și F.522), datele pentru câmpurile din tabelul de mai jos sunt raportate pe bază anuală de către SA cu trimitere la propriile dețineri de titluri de valoare.

▼M1

(a) în cazul în care SA raportează date titlu cu titlu, sunt raportate datele pentru câmpurile 1, 2 și 4;

(b) BCN relevantă poate să solicite investitorilor financiari care țin de SA să raporteze de asemenea date pentru câmpurile 2b și 3;

(c) în cazul în care SA raportează date agregate, sunt raportate date pentru câmpurile 3 și 4-8.

▼M2



Câmp

Descriere

1

Cod ISIN

2

Numărul de unități sau valoarea nominală agregată

2b

Bază de raportare

3

Valoarea de piață

4

Defalcare geografică în funcție de deținător (țări SEE individuale, țări din afara SEE)

5

Instrument:

— Titluri de natura datoriei pe termen scurt (F.31)

— Titluri de natura datoriei pe termen lung (F.32)

— Acțiuni cotate (F.511)

— Acțiuni sau unități ale fondurilor de piață monetară (F.521)

— Acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții, altele decât cele de piață monetară (F.522)

6

Sectorul sau subsectorul emitentului:

— Banca centrală (S.121)

— Societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S.122)

— Fonduri de piață monetară (S.123)

— Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124)

— Alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii (S.125)

— Auxiliari financiari (S.126)

— Instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.127)

— Societăți de asigurare (S.128)

— Fonduri de pensii (S.129)

— Societăți nefinanciare (S.11)

— Administrații publice (S.13)

— Gospodăriile populației (S.14)

— Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.15)

7

Defalcare în funcție de țara emitentului

8

Moneda de exprimare a titlului de valoare

▼M2

CAPITOLUL 2: DATE DE GRUP

PARTEA 1

Date privind deținerile de titluri de valoare cu un cod ISIN

Agenții raportori de date de grup raportează, pentru fiecare titlu de valoare căruia i-a fost atribuit un cod ISIN încadrat în categoria de titluri de valoare „titluri de natura datoriei” (F.31 și F.32), „acțiuni cotate” (F.511) sau „acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții” (F.521 și F.522) și păstrat de grup, datele pentru câmpurile din tabelul de mai jos. Aceștia raportează în conformitate cu următoarele reguli și cu definițiile din anexa II:

(a) datele pentru câmpurile 1-8 și 12-30 sunt raportate;

(b) datele pentru câmpurile 31-33 și 35-37 sunt raportate, în cazul aplicării unei abordări bazate pe modele interne de rating pentru calcularea capitalului reglementat sau în cazul în care datele sunt disponibile prin alte mijloace;

(c) datele pentru câmpurile 34-37 sunt raportate, în cazul neaplicării unei abordări bazate pe modele interne de rating pentru calcularea capitalului reglementat sau în cazul în care datele sunt disponibile prin alte mijloace.

▼M3

BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE poate, de asemenea, să solicite agenților raportori de date de grup să raporteze date pentru câmpurile 9-11 și, dacă nu sunt deja acoperite la litera (b) sau (c), 31-37.



Câmp

Descriere

Nivelul raportării (1)

(G = Grup/E = Entitate)

1.  Informații aferente deținătorului

1

Codul de identificare al deținătorului

E

2

Identificatorul entității juridice (LEI) al deținătorului

E

3

Denumirea deținătorului

E

4

Țara deținătorului

E

5

Sectorul deținătorului

E

6

Codul de identificare al întreprinderii-mamă imediate a deținătorului

E

2.  Informații aferente instrumentelor

7

Cod ISIN

E

8

Numărul de unități sau valoarea nominală agregată

E

9

Bază de raportare

E

10

Valoarea de piață

E

11

Emitentul face parte din grupul cu obligații de raportare (perimetru prudențial)

G

12

Emitentul face parte din grupul cu obligații de raportare (perimetru contabil)

G

3.  Informații contabile și aferente riscurilor

13

Stadiul restructurării datorate dificultăților financiare și al renegocierii

G

14

Data la care a fost constatat stadiul restructurării datorate dificultăților financiare și al renegocierii

G

15

Stare de performanță a instrumentului

G

16

Data la care a fost constatată starea de performanță a instrumentului

G

17

Stare de nerambursare a emitentului

G

18

Data la care a fost constatată starea de nerambursare a emitentului

G

19

Stare de nerambursare a instrumentului

G

20

Data la care a fost constatată starea de nerambursare a instrumentului

G

21

Standard de contabilitate

G și E

22

Valoare contabilă

E

23

Tip de depreciere

E

24

Metodă de evaluare a deprecierii

E

25

Cuantumul deprecierilor cumulate

E

26

Surse de grevare cu sarcini

E

27

Clasificarea contabilă a instrumentelor

E

28

Portofoliu prudențial

E

29

Modificări cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

E

30

Recuperări cumulate de la nerambursare

E

31

Probabilitatea de nerambursare a emitentului

G

32

Pierdere datorată neîndeplinirii obligațiilor (loss given default – LGD) în condiții de declin economic

G

33

LGD în perioade economice normale

G

34

Pondere de risc

G

35

Valoarea expunerii (denumită și expunere în caz de nerambursare)

E

36

Abordarea privind calcularea cerințelor de capital în scopuri prudențiale

E

37

Clasa de expuneri

E

(1)   În cazul aplicării derogării stabilite la articolul 4a alineatul (3), câmpurile de date referitoare la raportarea entitate cu entitate ar trebui raportate în conformitate cu regulile respective stabilite de BCN relevantă care a acordat derogarea sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), de BCE, asigurând omogenitatea datelor în ceea ce privește defalcările obligatorii.

PARTEA 2

Date privind deținerile de titluri de valoare fără un cod ISIN

Agenții raportori de date de grup raportează, pentru fiecare titlu de valoare căruia nu i-a fost atribuit un cod ISIN încadrat în categoria de titluri de valoare „titluri de natura datoriei” (F.31 și F.32), „acțiuni cotate” (F.511) sau „acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții” (F.521 și F.522) și păstrat de grup, datele pentru câmpurile din tabelul de mai jos. Aceștia raportează în conformitate cu următoarele reguli și cu definițiile din anexa II:

(a) datele pentru câmpurile 1-7, 11 și 13-52 sunt raportate titlu cu titlu, utilizând un număr de identificare precum CUSIP, SEDOL, un număr de identificare dat de BCN etc.;

(b) datele pentru câmpurile 53-55 și 57-59 sunt raportate, în cazul aplicării abordării bazate pe modele interne de rating pentru calcularea capitalului reglementat sau în cazul în care datele sunt disponibile prin alte mijloace;

(c) datele pentru câmpurile 56-59 sunt raportate, în cazul neaplicării abordării bazate pe modele interne de rating pentru calcularea capitalului reglementat sau în cazul în care datele sunt disponibile prin alte mijloace.

▼M3

BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE poate solicita agenților raportori de date de grup să raporteze date și pentru câmpurile 8-10, 12 și, dacă nu sunt deja acoperite la litera (b) sau (c), 53-59.

▼M2



Câmp

Descriere

Nivelul raportării (1)

(G = Grup/E = Entitate)

1.  Informații aferente deținătorului

1

Codul de identificare al deținătorului

E

2

Codul LEI al deținătorului

E

3

Denumirea deținătorului

E

4

Țara deținătorului

E

5

Sectorul deținătorului

E

6

Codul de identificare al întreprinderii-mamă imediate a deținătorului

E

2.  Informații aferente instrumentelor

7

Cod de identificare a titlului de valoare (un număr de identificare dat de BCN, CUSIP, SEDOL, altele)

E

8

Numărul de unități sau valoarea nominală agregată

E

9

Bază de raportare

E

10

Valoarea la prețul curent

E

11

Valoarea de piață (2)

E

12

Emitentul face parte din grupul cu obligații de raportare (perimetru prudențial)

G

13

Emitentul face parte din grupul cu obligații de raportare (perimetru contabil)

G

14

Instrument:

— Titluri de natura datoriei pe termen scurt (F.31)

— Titluri de natura datoriei pe termen lung (F.32)

— Acțiuni cotate (F.511)

— Acțiuni sau unități ale fondurilor de piață monetară (F.521)

— Acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții, altele decât cele de piață monetară (F.522)

E

15

Moneda de exprimare a titlului de valoare

E

16

Data emiterii

E

17

Data scadenței

E

18

Clasificarea primară a activelor

E

19

Tip de securitizare a activelor

E

20

Statutul titlului de valoare

E

21

Data statutului titlului de valoare

E

22

Arierate aferente instrumentului

E

23

Data arieratelor aferente instrumentelor

E

24

Tip de rang de prioritate al instrumentului

E

25

Zona geografică a colateralului

E

26

Codul de identificare al garantului

E

27

Codul de identificare al emitentului

E

28

Codul LEI al emitentului

E

29

Denumirea emitentului

E

30

Defalcare în funcție de țara emitentului

E

31

Sectorul sau subsectorul emitentului:

— Banca centrală (S.121)

— Societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S.122)

— Fonduri de piață monetară (S.123)

— Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124)

— Alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii (S.125)

— Auxiliari financiari (S.126)

— Instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.127)

— Societăți de asigurare (S.128)

— Fonduri de pensii (S.129)

— Societăți nefinanciare (S.11)

— Administrații publice (S.13) (3)

— Gospodăriile populației (S.14)

— Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.15)

E

32

Sectorul NACE al emitentului

E

33

Statutul entității

E

34

Data statutului entității

E

3.  Informații contabile și aferente riscurilor

35

Stadiul restructurării datorate dificultăților financiare și al renegocierii

G

36

Data la care a fost constatat stadiul restructurării datorate dificultăților financiare și al renegocierii

G

37

Stare de performanță a instrumentului

G

38

Data la care a fost constatată starea de performanță a instrumentului

G

39

Stare de nerambursare a emitentului

G

40

Data la care a fost constatată starea de nerambursare a emitentului

G

41

Stare de nerambursare a instrumentului

G

42

Data la care a fost constatată starea de nerambursare a instrumentului

G

43

Standard de contabilitate

G și E

44

Valoare contabilă

E

45

Tip de depreciere

E

46

Metodă de evaluare a deprecierii

E

47

Cuantumul deprecierilor cumulate

E

48

Surse de grevare cu sarcini

E

49

Clasificarea contabilă a instrumentelor

E

50

Portofoliu prudențial

E

51

Modificări cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

E

52

Recuperări cumulate de la nerambursare

E

53

Probabilitatea de nerambursare a emitentului

G

54

LGD în condiții de declin economic

G

55

LGD în perioade economice normale

G

56

Pondere de risc

G

57

Valoarea expunerii (denumită și expunere în caz de nerambursare)

E

58

Abordarea privind calcularea cerințelor de capital în scopuri prudențiale

E

59

Clasa de expuneri

E

(1)   În cazul aplicării derogării stabilite la articolul 4a alineatul (3), câmpurile de date referitoare la raportarea entitate cu entitate ar trebui raportate în conformitate cu regulile respective stabilite de BCN relevantă care a acordat derogarea sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), de BCE, asigurând omogenitatea datelor în ceea ce privește defalcările obligatorii.

(2)   Aproximări alternative (precum valori contabile) pot fi utilizate pe principiul depunerii tuturor diligențelor în acest sens dacă nu este disponibilă valoarea de piață.

(3)   În cazul în care sunt disponibile, subsectoarele „administrația centrală” (S.1311), „administrațiile statelor federale” (S.1312), „administrațiile locale” (S.1313) și „fondurile de securitate socială” (S.1314) sunt raportate și identificate separat.

▼B




ANEXA II

DEFINIȚII

PARTEA 1

Definiții privind categoriile de instrumente

▼M3

Prezentul tabel oferă o descriere detaliată a categoriilor de instrumente pe care banca centrală națională (BCN) relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează Băncii Centrale Europene (BCE) în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE le transpune în categorii aplicabile la nivel național în conformitate cu prezentul regulament.

▼M1



Categorie

Descrierea caracteristicilor principale

1.  Titluri de natura datoriei (F.3)

Titlurile de natura datoriei sunt instrumente financiare negociabile care servesc drept dovadă a existenței datoriei. Titlurile de natura datoriei prezintă următoarele caracteristici:

(a)  o dată a emiterii la care titlul de natura datoriei este emis;

(b)  un preț de emitere la care investitorii cumpără titlurile de natura datoriei la prima emitere;

(c)  o dată de răscumpărare sau scadență, la care trebuie efectuată plata finală programată contractual a principalului;

(d)  un preț de răscumpărare sau valoarea la vedere, care este suma de plătit de către emitent deținătorului la scadență;

(e)  o scadență inițială, care este perioada de la data emiterii până la plata finală programată contractual;

(f)  o scadență restantă sau reziduală, care este perioada de la data de referință până la plata finală programată contractual;

(g)  o rată a cuponului, pe care emitentul o plătește deținătorilor de titluri de natura datoriei; cuponul poate fi fixat pe toată durata de viață a titlului de natura datoriei sau poate varia în funcție de inflație, ratele dobânzii sau prețurile activelor. Bonurile și titlurile de natura datoriei cu cupon zero nu oferă dobândă la cupon;

(h)  scadența cuponului, data la care emitentul plătește cuponul deținătorului de titluri;

(i)  prețul de emitere, prețul de răscumpărare și rata cuponului pot fi exprimate (sau operațiunile aferente pot fi încheiate) fie în monedă națională, fie în monede străine.

Ratingul de credit al titlurilor de natura datoriei, care evaluează bonitatea emisiunilor individuale de titluri de natura datoriei, este atribuit de către agenții consacrate pe baza categoriilor de rating.

În ceea ce privește litera (c), data scadenței poate coincide cu convertirea unui titlu de natura datoriei într-o acțiune. În acest context, convertibilitate înseamnă că deținătorul poate schimba un titlu de natura datoriei în participații ordinare ale emitentului. Posibilitate de schimb înseamnă că deținătorul poate schimba titlul de natura datoriei cu acțiuni ale unei societăți alta decât emitentul. Titlurile de valoare perpetue, care nu au precizată data scadenței, sunt clasificate ca titluri de natura datoriei.

1a.  Titluri de natura datoriei pe termen scurt (F.31)

Titluri de natura datoriei a căror scadență inițială este de un an sau mai puțin, și titluri de natura datoriei rambursabile, la cerere, creditorului.

1b.  Titluri de natura datoriei pe termen lung (F.32)

Titluri de natura datoriei a căror scadență inițială este mai mare de un an sau nu este precizată.

2.  Participații (F.51)

Participația este un activ financiar care este o creanță asupra valorii reziduale a unei societăți, după ce toate celelalte creanțe au fost plătite. Deținerea în proprietate a unor participații în entități juridice este, de obicei, evidențiată prin acțiuni, stocuri de acțiuni, certificate de depozit, titluri de participare sau documente similare. Acțiunile și stocurile de acțiuni au același înțeles.

Participațiile sunt împărțite în următoarele sub-categorii: acțiuni cotate (F.511); acțiuni necotate (F.512); și alte participații (F.519).

2a.  Acțiuni cotate (F.511)

Acțiunile cotate sunt titluri de valoare de tip participație cotate la o bursă. O astfel de bursă poate fi o bursă recunoscută sau orice altă formă de piață secundară. Acțiunile cotate sunt, de asemenea, denumite acțiuni listate. Existența unor cotări de prețuri ale unor acțiuni cotate la o bursă înseamnă că prețurile de piață curente sunt, de regulă, imediat disponibile.

3.  Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții (F.52)

Acțiunile fondurilor de investiții sunt acțiuni ale unui fond de investiții dacă fondul este structurat ca o societate. Ele sunt cunoscute ca unități dacă fondul este un trust. Fondurile de investiții sunt organisme de plasament colectiv prin intermediul cărora investitorii pun în comun fonduri pentru investiții în active financiare și/sau nefinanciare.

Acțiunile fondurilor de investiții sunt împărțite în: acțiuni sau unități ale fondurilor de piață monetară (F.521); și acțiuni /unități ale fondurilor de investiții, altele decât cele de piață monetară (F.522).

▼B

PARTEA 2

Definiții ale sectoarelor

▼M3

Prezentul tabel oferă o descriere detaliată a categoriilor de sectoare pe care BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE le transpune în categorii aplicabile la nivel național în conformitate cu prezentul regulament.

▼M1



Sector

Definiție

1.  Societăți nefinanciare (S.11)

Sectorul Societăți nefinanciare (S.11) cuprinde unitățile instituționale dotate cu personalitate juridică, care sunt producători de piață și a căror activitate principală constă în producerea de bunuri și servicii nefinanciare. Acest sector include și cvasisocietățile nefinanciare.

2.  Banca centrală (S.121)

Subsectorul Banca centrală (S.121) grupează toate societățile și cvasisocietățile financiare a căror funcție principală constă în emiterea de monedă, în menținerea valorii sale interne și externe și în administrarea unei părți sau a totalității rezervelor de schimb valutar ale țării.

3.  Societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S.122)

Subsectorul Societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S.122) cuprinde toate societățile și cvasisocietățile financiare, cu excepția celor clasate în subsectoarele banca centrală și fonduri de piață monetară, care sunt implicate în principal în intermediere financiară și a căror activitate constă în primirea de depozite și/sau de substitute apropiate pentru depozite de la unități instituționale, și anume nu numai de la IFM, și, pe cont propriu, acordarea de împrumuturi și/sau efectuarea de investiții în titluri de valoare.

4.  Fonduri de piață monetară (S.123)

Subsectorul Fonduri de piață monetară (S.123) este format din toate societățile și cvasisocietățile financiare, cu excepția celor clasificate în subsectoarele banca centrală și instituții de credit, care sunt implicate în principal în intermedierea financiară. Activitatea acestora constă în a emite acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții drept substitute apropiate pentru depozite de la unități instituționale și a investi pe cont propriu în principal în acțiuni/unități ale fondurilor de piață monetară, titluri pe termen scurt de natura datoriei și/sau depozite.

Fondurile de investiții de tip fonduri de piață monetară includ fondurile comune de plasament, organisme de plasament colectiv și alte fonduri de investiții colective ale căror acțiuni sau unități sunt un substitut apropiat pentru depozite.

5.  Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124)

Subsectorul Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) cuprinde toate sistemele de investiții colective, cu excepția celor clasificate în subsectorul fondurilor de piață monetară, care sunt implicate în principal în intermediere financiară. Activitatea acestora constă în emiterea de acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții care nu sunt substitut apropiat pentru depozite și efectuarea, pe cont propriu, de investiții în principal în active financiare, altele decât active financiare pe termen scurt, și în active nefinanciare (de obicei, bunuri imobiliare). Fondurile de investiții, altele decât fondurile de piață monetară, includ fondurile comune de plasament, organisme de plasament colectiv și alte fonduri de investiții colective ale căror acțiuni sau unități nu sunt considerate un substitut apropiat pentru depozite.

6.  Alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii (S.125)

Subsectorul Alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii, (S.125) cuprinde toate societățile și cvasisocietățile financiare a căror activitate principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară prin subscrierea de angajamente provenind de la unități instituționale sub alte forme decât bani, depozite sau titluri de participare la fondurile de investiții sau angajamente legate de domeniul asigurărilor, pensii și sisteme standardizate de garantare.

▼M2

7.  Societăți vehicul investițional (S.125A)

Societățile vehicul investițional (SVI) sunt unități care efectuează operațiuni de securitizare. SVI care îndeplinesc criteriile unei unități instituționale sunt clasificate în S.125, în caz contrar acestea fiind considerate drept parte integrantă a societății-mamă.

▼M1

8.  Auxiliari financiari (S.126)

Subsectorul Auxiliari financiari (S.126) cuprinde toate societățile și cvasisocietățile financiare a căror funcție principală constă în exercitarea de activități strâns legate de intermedierea financiară, fără a fi, ele însele, intermediari financiari.

9.  Instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.127)

Subsectorul Instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.127) cuprinde toate societățile și cvasisocietățile financiare care nu sunt implicate nici în activități de intermediere financiară, nici în furnizarea de servicii financiare auxiliare și ale căror active sau pasive nu sunt, în marea lor majoritate, tranzacționate pe piețele libere.

10.  Societăți de asigurare (S.128)

Subsectorul Societăți de asigurare (S.128) cuprinde toate societățile și cvasisocietățile financiare a căror funcție principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară rezultate din mutualizarea riscurilor, în principal sub formă de asigurări directe sau reasigurări.

11.  Fonduri de pensii (S.129)

Subsectorul Fonduri de pensii (S.129) cuprinde toate societățile și cvasisocietățile financiare a căror funcție principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară rezultate din mutualizarea riscurilor sociale și necesităților persoanelor asigurate (asigurări sociale). Fondurile de pensii în calitate de sisteme de asigurări sociale asigură venituri după pensionare și, adesea, indemnizații în caz de deces sau handicap.

12.  Administrații publice (S.13)

Sectorul Administrații publice (S.13) cuprinde toate unitățile instituționale care sunt producători non-piață și a căror producție este destinată consumului individual și colectiv, și care sunt finanțate din contribuțiile obligatorii vărsate de unitățile aparținând altor sectoare și de unitățile instituționale a căror activitate principală constă în efectuarea de operații de redistribuire a veniturilor și a avuției naționale.

Sectorul administrației publice este împărțit în patru subsectoare: administrația centrală (S.1311); administrațiile statelor federale (S.1312); administrațiile locale (S.1313); administrațiile de securitate socială (S.1314).

13.  Gospodăriile populației (S.14)

Sectorul Gospodăriile populației (S.14) cuprinde persoane sau grupuri de persoane atât în calitate de consumatori, cât și de întreprinzători, producători de bunuri de piață și de servicii financiare și nefinanciare (producători de piață), cu condiția ca producția de bunuri și servicii să nu fie realizată de entități distincte tratate drept cvasisocietăți. Acest sector include, de asemenea, persoanele fizice sau grupurile de persoane fizice în calitate de producători de bunuri și servicii nefinanciare exclusiv pentru consum final propriu.

14.  Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.15)

Sectorul Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.15) cuprinde instituțiile fără scop lucrativ dotate cu personalitate juridică care deservesc gospodăriile populației și care sunt producători non-piață privați. Resursele lor principale sunt contribuții voluntare, în bani sau în natură, efectuate de gospodăriile populației în calitate de consumatori, din vărsămintele provenite de la administrațiile publice și din veniturile din proprietate.

▼B

PARTEA 3

Definițiile tranzacțiilor financiare

1. Agenții raportori efectivi raportează datele cu privire la tranzacții astfel cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (5).

2. Tranzacțiile financiare sunt definite drept tranzacții cu active și pasive financiare între unități instituționale rezidente, și între acestea și unități instituționale nerezidente. O tranzacție financiară între unități instituționale este o creare sau o lichidare simultană a unui activ financiar și a pasivului în contrapartidă, sau o schimbare a proprietarului activului financiar, sau o asumare a unui pasiv. Dobânda acumulată neplătită încă este înregistrată ca o tranzacție financiară, arătând că dobânda este reinvestită în instrumental financiar relevant.

Tranzacțiile financiare sunt înregistrate la valoarea de tranzacționare, adică valoarea în moneda națională la care activele și/sau pasivele financiare implicate sunt create, lichidate, asumate sau fac obiectul schimburilor între unitățile instituționale.

Valoarea de tranzacționare include dobânda acumulată și exclude plățile pentru servicii, onorariile, comisioanele și alte plăți similare pentru serviciile prestate în cadrul executării operațiunii, precum și impozitele pe operațiuni financiare. Modificările evaluărilor nu sunt tranzacții financiare.

▼M1

În special, tranzacțiile financiare includ anularea de datorie prin acordul dintre debitor și creditor (ștergere de datorie sau iertare de datorie).

3. Tranzacțiile financiare sunt determinate ca diferența dintre pozițiile pe titluri de valoare (inclusiv dobânda acumulată) la datele de raportare de la sfârșitul perioadei, din care este înlăturat efectul schimbărilor datorate influențelor „ajustărilor din reevaluare” (cauzate de schimbările prețului și ale cursului de schimb) și ale „altor schimbări în volum”.

4. Reevaluările prețului și ale cursului de schimb de referă la fluctuațiile în evaluarea titlurilor de valoare generate fie de modificările prețurilor titlurilor de valoare și/sau ale cursului de schimb care afectează valorile exprimate în euro ale titlurilor de valoare exprimate în monedă străină. Întrucât aceste modificări reprezintă câștiguri sau pierderi din dețineri care nu se datorează tranzacțiilor financiare, aceste efecte trebuie înlăturate din datele referitoare la tranzacții.

▼M1

 Reevaluările prețurilor includ modificările în valoarea pozițiilor de la sfârșitul perioadei care au loc în perioada de referință din cauza variațiilor valorii de referință la care sunt înregistrate, adică pierderile sau câștigurile din dețineri. Acestea includ de asemenea modificările la nivelul creanțelor financiare care rezultă din diminuări ale valorii contabile care reflectă valorile efective de piață ale creanțelor financiare tranzacționabile.

▼B

 Reevaluările cursurilor de schimb se referă la mișcările cursurilor de schimb față de moneda euro care au loc între datele de raportare de la sfârșitul perioadei, care generează modificări ale valorii titlurilor de valoare în monede străine exprimate în euro.

▼M1

5. Alte modificări ale volumului se referă la modificările volumului de active care pot apărea pe partea investitorilor, ca urmare a oricăreia dintre următoarele cauze: (a) modificarea acoperirii statistice a populației [de exemplu, reclasificarea și restructurarea unităților instituționale ( 12 )]; (b) reclasificarea activelor; (c) erori de raportare care au fost corectate în datele raportate doar pe o perioadă limitată de timp; (d) scoaterea din evidențele contabile sau diminuarea valorii contabile a datoriilor greu de recuperat, atunci când acestea au forma titlurilor de valoare, de către creditori; (e) schimbarea reședinței investitorului.

▼B

PARTEA 4

Definițiile atributelor titlu cu titlu



Câmp

Descriere

Număr de identificare a titlului de valoare

Un cod care identifică în mod unic un titlu de valoare. Este codul ISIN dacă acesta a fost alocat unui titlu de valoare, sau alt număr de identificare a titlului de valoare.

Poziții la valoarea nominală (în moneda nominală sau euro sau poziții în număr de acțiuni sau unități)

Numărul de unități de titluri de valoare sau valoarea nominală agregată, în cazul în care titlul de valoare este tranzacționat sub formă de valori și nu de unități, cu excluderea dobânzii acumulate.

Poziții la valoarea de piață

►M3  Valoarea titlurilor de valoare deținute la prețul cotat pe piață în euro. BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), BCE trebuie în principiu să solicite raportarea dobânzii acumulate fie la această poziție, fie separat. Cu toate acestea, BCN relevante sau BCE, după caz, pot solicita date care să excludă dobânda acumulată. ◄

Alte modificări ale volumului (valoarea nominală)

Alte modificări ale volumului de titluri de valoare deținute, la valoarea nominală în moneda nominală/unitate sau euro.

Alte modificări ale volumului (valoarea de piață)

Alte modificări ale volumului de titluri de valoare deținute, la valoarea de piață în euro.

Tranzacții financiare

Suma achizițiilor minus vânzările unui anumit titlu de valoare, înregistrate la valoarea de tranzacționare în euro

Investiții de portofoliu sau investiții directe

Funcția investiției în conformitate cu clasificarea din statistica balanței de plăți (1).

Valoarea la prețul curent

Prețul titlului de valoare la finalul perioadei de referință.

►M2  Bază de raportare ◄

Indică dacă titlul de valoare este cotat în procente sau în unități.

Ajustări din reevaluare

Reevaluări ale prețurilor și ale cursului de schimb, astfel cum sunt prevăzute în partea 3.

Moneda de exprimare a titlului de valoare

Codul ISO sau un cod echivalent al monedei în care este exprimat prețul și/sau valoarea titlului de valoare.

▼M2

Data emiterii

Data la care titlurile de valoare sunt transmise subscriitorului de către emitent în schimbul plății. Aceasta este data la care titlurile de valoare sunt disponibile pentru a fi transmise investitorilor pentru prima dată.

Pentru un strip, această coloană indică data la care este detașat cuponul/principalul.

Data scadenței

Data la care un instrument de natura datoriei este răscumpărat efectiv.

Titlu de valoare emis de deținător

Indică dacă titlul de valoare a fost emis de deținător.

Clasificarea primară a activelor

Clasificarea instrumentului.

Tip de securitizare a activelor

Tip de activ furnizat ca titlu de valoare.

Statutul titlului de valoare

Atribut suplimentar care indică statutul titlului de valoare, acesta poate indica dacă instrumentul este expirat sau nu, de exemplu, în stare de nerambursare, ajuns la scadență sau răscumpărat anticipat.

Data statutului titlului de valoare

Data la care a intrat în vigoare un statut al titlului de valoare raportat la „Statutul titlului de valoare”.

Arierate aferente instrumentului

Valoarea agregată a principalului, a dobânzii și a oricăror comisioane scadente la data de referință, care este datorată în temeiul unui contract și care nu a fost plătită (restantă). Această sumă trebuie raportată întotdeauna. În cazul în care instrumentul nu era restant la data de referință, trebuie să se raporteze cifra „0”.

Data arieratelor aferente instrumentelor

Data la care instrumentul devine restant în conformitate cu partea 2.48 din anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei (2). Aceasta reprezintă cea mai recentă dată la care instrument are o sumă neplătită la data de referință și trebuie raportată în cazul în care instrumentul este restant la data de referință.

Tipul de rang de prioritate al instrumentului

Tipul de rang de prioritate al instrumentului indică dacă instrumentul este garantat sau nu, nivelul rangului de prioritate al acestuia și dacă este colateralizat sau nu.

Amplasarea geografică a colateralului

Alocarea geografică a colateralului.

Codul de identificare al garantului

►M3  Un cod standard, convenit cu BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), cu BCE, care identifică în mod unic un garant și informații privind tipul de identificator al codului utilizat, de exemplu, identificatorul entității juridice, identificatorul UE sau identificatorul național. ◄

(1)   Orientarea BCE/2011/23 din 9 decembrie 2011 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul statisticilor externe (JO L 65, 3.3.2012, p. 1).

(2)   Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei din 16 aprilie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 191, 28.6.2014, p. 1).

PARTEA 5

Definiții generale



Câmp

Descriere

Identificatorul entității juridice

Un cod de referință în conformitate cu standardul ISO 17442 al Organizației Internaționale pentru Standardizare, care este atribuit unei entități juridice care are nevoie de un identificator al entității juridice (LEI). Codul LEI permite identificarea unică la nivel global a entităților care au nevoie de un LEI.

Identificatorul UE

►M3  Identificatorul UE înseamnă un cod de identificare utilizat în mod obișnuit, convenit cu BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), cu BCE, care permite identificarea cu certitudine a oricărei entități în cadrul UE. ◄

Identificatorul național

►M3  Identificatorul național înseamnă un cod de identificare utilizat în mod obișnuit, convenit cu BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), cu BCE, care permite identificarea cu certitudine a oricărei entități în țara sa de rezidență. ◄

Perimetru de consolidare prudențial

Perimetrul de consolidare prudențial se referă la perimetrul de consolidare definit la partea 1 titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Standardele internaționale de raportare financiară

Standardele internaționale de raportare financiară (International Financial Reporting Standards – IFRS) sunt definite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (1).

Perimetru de consolidare contabil

Perimetrul de consolidare contabil se referă la perimetrul de consolidare pentru raportarea financiară conform IFRS sau, dacă acesta nu este aplicabil, la orice alte standarde naționale sau internaționale aplicabile agenților raportori efectivi.

Clasificarea NACE

Clasificarea contrapărților în funcție de activitățile economice ale acestora, în conformitate cu nomenclatorul statistic NACE a doua revizuire, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (2).

Un cod NACE înseamnă un cod NACE de nivel doi, trei sau patru în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1893/2006.

Abordare bazată pe modele interne de rating

Abordarea bazată pe modele interne de rating în vederea calculării valorilor expunerilor ponderate la risc în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Nivelul raportării

►M3  Nivelul raportării arată dacă datele sunt raportate în regim entitate cu entitate sau pe bază de grup, astfel cum se definește la articolul 1 punctele 23 și 24. Ar trebui aplicate principii contabile și de consolidare armonizate, de comun acord cu BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), cu BCE, în ceea ce privește datele raportate la nivel de entitate, respectiv informațiile privind nivelul de entitate ar trebui să urmeze normele contabile și de calculare a riscului ale grupului, în măsura în care este posibil. ◄

Data de referință

Ultima dată din perioada de referință la care se referă datele, respectiv sfârșitul trimestrului conform articolului 6a.

(1)   Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (JO L 243, 11.9.2002, p. 1).

(2)   Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (JO L 393, 30.12.2006, p. 1).

PARTEA 6

Definirea atributelor deținătorilor



Câmp

Descriere

Codul de identificare al deținătorului

►M3  Un cod standard, convenit cu BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), cu BCE, care identifică în mod unic deținătorul și informații privind tipul de identificator al codului utilizat, de exemplu, identificatorul UE sau identificatorul național. ◄

Codul de identificare al întreprinderii-mamă imediate a deținătorului

►M3  Un cod standard, convenit cu BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCN în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), cu BCE, care identifică în mod unic entitatea juridică imediată față de care deținătorul este o componentă dependentă din punct de vedere juridic și informații privind tipul de identificator al codului utilizat, de exemplu, identificatorul entității juridice, identificatorul UE sau identificatorul național. ◄

Emitentul face parte din grupul cu obligații de raportare (perimetru prudențial)

Indică dacă titlul de valoare a fost emis de o entitate din același grup în conformitate cu perimetrul de consolidare prudențial.

Emitentul face parte din grupul cu obligații de raportare (perimetru contabil)

Indică dacă titlul de valoare a fost emis de o entitate din același grup în conformitate cu perimetrul de consolidare contabil.

PARTEA 7

Definirea atributelor emitentului



Câmp

Descriere

Codul de identificare al emitentului

►M3  Un cod standard, convenit cu BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), cu BCE, care identifică în mod unic un emitent și informații privind tipul de identificator al codului utilizat, de exemplu, identificatorul UE sau identificatorul național. ◄

Statutul entității

Atribut suplimentar care acoperă informațiile privind statutul entității emitente, inclusiv starea de nerambursare și informații privind motivele pentru care entitatea poate fi în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și orice alte informații privind statutul entității emitente, precum fuzionat, achiziționat etc.

Data statutului entității

Data la care entitatea și-a modificat statutul.

PARTEA 8

Definirea atributelor contabile și legate de risc



Câmp

Descriere

Stadiul restructurării datorate dificultăților financiare și al renegocierii

Identificarea instrumentelor restructurate datorită dificultăților financiare și renegociate.

Data la care a fost constatat stadiul restructurării datorate dificultăților financiare și al renegocierii

Data la care s-a produs restructurarea datorată dificultăților financiare sau renegocierea, astfel cum este raportată sub atributul „Stadiul restructurării datorate dificultăților financiare și al renegocierii”.

Stare de performanță a instrumentului

Identificarea instrumentelor neperformante în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014.

Data la care a fost constatată starea de performanță a instrumentului

Data la care a intrat în vigoare sau s-a modificat starea de performanță, astfel cum este raportată sub atributul „Starea de performanță a instrumentului”.

Stare de nerambursare a emitentului

Identificarea stării de nerambursare a emitentului conform articolului 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Data la care a fost constatată starea de nerambursare a emitentului

Data la care starea de nerambursare astfel cum a fost raportată la „Stare de nerambursare a emitentului” a intrat în vigoare sau a fost modificată.

Stare de nerambursare a instrumentului

Identificarea stării de nerambursare a instrumentului conform articolului 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Data la care a fost constatată starea de nerambursare a instrumentului

Data la care starea de nerambursare astfel cum a fost raportată la „Stare de nerambursare a instrumentului” a intrat în vigoare sau a fost modificată.

Standard de contabilitate

Standardul de contabilitate utilizat de agentul raportor.

Valoare contabilă

Valoarea contabilă, în conformitate cu anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014.

Tip de depreciere

Tip de depreciere în conformitate cu standardele de contabilitate aplicate.

Metodă de evaluare a deprecierii

Metoda prin care este evaluată deprecierea, dacă instrumentul este supus deprecierii în conformitate cu standardele de contabilitate aplicate. Se diferențiază între metodele individuale și cele colective.

Cuantumul deprecierilor cumulate

Suma deducerilor aferente pierderilor deținute pentru sau alocate instrumentului la data de referință. Acest atribut se aplică instrumentelor care fac obiectul deprecierii în temeiul standardului de contabilitate aplicat.

Surse de grevare cu sarcini

Tipul de tranzacție prin care expunerea este grevată cu sarcini, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014. Activul va fi considerat ca fiind grevat cu sarcini în cazul în care a fost constituit drept garanție reală mobiliară (gajat) sau dacă face obiectul oricărei forme de acord de garantare, de colateralizare sau de îmbunătățire a calității creditului oricărui instrument din care nu poate fi retras în mod liber.

Clasificarea contabilă a instrumentelor

Portofoliu contabil în care instrumentul este înregistrat în conformitate cu standardul de contabilitate aplicat de către agentul raportor.

Portofoliu prudențial

Clasificare ca expuneri în portofoliul de tranzacționare și din afara portofoliului de tranzacționare. Instrumente în portofoliul de tranzacționare, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 86 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Modificări cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit

Modificări cumulate ale valorii juste datorate riscului de credit în conformitate cu partea 2.46 din anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014.

Recuperări cumulate de la nerambursare

Suma totală recuperată de la data nerambursării.

Probabilitatea de nerambursare a emitentului

Probabilitatea ca un emitent să ajungă în stare de nerambursare în termen de un an, stabilită în conformitate cu articolele 160, 163, 179 și 180 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Pierdere datorată neîndeplinirii obligațiilor în condiții de declin economic

Raportul dintre suma care ar putea reprezenta o pierdere aferentă unei expuneri în caz de nerambursare în condiții de declin economic pe parcursul unei perioade de un an și suma care ar fi expusă la risc în caz de nerambursare, în conformitate cu articolul 181 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Pierdere datorată neîndeplinirii obligațiilor în perioade economice normale

Raportul dintre suma care ar putea reprezenta o pierdere aferentă unei expuneri în caz de nerambursare în condiții economice normale pe parcursul unei perioade de un an și suma care ar fi expusă la risc în caz de nerambursare.

Pondere de risc

Ponderi de risc asociate expunerii, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Valoarea expunerii (denumită și expunere în caz de nerambursare)

Valoarea expunerii după aplicarea factorilor de diminuare a riscului de credit și de conversie a creditului, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014.

Abordarea privind calcularea cerințelor de capital în scopuri prudențiale

Identificarea abordării utilizate pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc în sensul articolului 92 alineatul (3) literele (a) și (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Clasa de expuneri

Clasa de expuneri în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

▼B




ANEXA III

STANDARDE MINIME CE TREBUIE APLICATE DE CĂTRE UNITĂȚILE DE OBSERVARE STATISTICĂ CU OBLIGAȚII DE RAPORTARE

Agenții raportori efectivi trebuie să respecte următoarele standarde minime pentru a îndeplini cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene (BCE).

▼M3

1. Standarde minime de transmitere:

(a) raportarea către banca centrală națională (BCN) relevantă și, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), către BCE trebuie să se facă în mod oportun și cu respectarea termenelor stabilite de BCN relevantă sau de BCE, după caz;

(b) rapoartele statistice trebuie să respecte forma și formatul din cadrul cerințelor de raportare tehnice stabilite de BCN relevantă sau de BCE, după caz;

(c) trebuie să fie identificate persoanele de contact din cadrul agentului raportor efectiv;

(d) trebuie să fie respectate specificațiile tehnice privind transmiterea datelor către BCN relevantă sau BCE, după caz.

▼B

2. Standarde minime de precizie:

(a) toate constrângerile liniare trebuie respectate atunci când este cazul (de exemplu, suma subtotalurilor trebuie să fie egală cu totalurile);

(b) agenții raportori efectivi trebuie să fie capabili să furnizeze informații privind evoluțiile sugerate de datele furnizate;

(c) informațiile statistice trebuie să fie complete;

▼M3

(d) agenții raportori efectivi trebuie să respecte dimensiunile și zecimalele stabilite de BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), de BCE, pentru transmiterea tehnică a datelor;

(e) agenții raportori efectivi trebuie să respecte politica de rotunjire stabilită de BCN relevantă sau, atunci când datele de grup se raportează BCE în conformitate cu articolul 3a alineatul (5), de BCE, pentru transmiterea tehnică a datelor.

▼B

3. Standarde minime de respectare a conceptelor:

(a) informațiile statistice trebuie să fie conforme cu definițiile și clasificările din prezentul regulament;

(b) în cazul abaterii de la aceste definiții și clasificări, acolo unde este cazul, agenții raportori efectivi trebuie să monitorizeze în mod regulat și să cuantifice diferența dintre măsura folosită și măsura prevăzută în prezentul regulament;

(c) agenții raportori efectivi trebuie să fie capabili să explice întreruperile din datele furnizate în raport cu cifrele din perioadele precedente.

4. Standarde minime de revizuire:

Politica și procedurile de revizuire stabilite de BCE și BCN trebuie respectate. Revizuirile care se abat de la revizuirile normale trebuie să fie însoțite de note explicative.



( 1 ) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).

( 2 ) Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).

( 3 ) Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 al Băncii Centrale Europene din 28 noiembrie 2014 privind cerințele de raportare de statistică pentru societățile de asigurare (BCE/2014/50) (JO L 366, 20.12.2014, p. 36).

( 4 ) Numerotarea categoriilor din cuprinsul prezentului regulament reflectă numerotarea introdusă în Propunerea Comisiei COM(2010) 774 final (propunerea privind Regulamentul SEC 2010). Pentru informații suplimentare a se vedea Anexa II.

( 5 ) Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 al Băncii Centrale Europene din 18 octombrie 2013 privind statisticile referitoare la activele și pasivele fondurilor de investiții (BCE/2013/38) (JO L 297, 7.11.2013, p. 73).

( 6 ) Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 al Băncii Centrale Europene din 18 octombrie 2013 privind statisticile referitoare la activele și pasivele societăților vehicul investițional angajate în tranzacții de securitizare (BCE/2013/40) (JO L 297, 7.11.2013, p. 107).

( 7 ) Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 al Băncii Centrale Europene din 24 septembrie 2013 privind bilanțul sectorului instituții financiare monetare (BCE/2013/33) (JO L 297, 7.11.2013, p. 1).

( 8 ) Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO L 372, 31.12.1986, p. 1).

( 9 ) Regulamentul (UE) 2015/730 al Băncii Centrale Europene din16 aprilie 2015 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1011/2012 privind statisticile referitoare la deținerile de titluri de valoare (BCE/2012/24) (BCE/2015/18) (JO L 116, 7.5.2015, p. 5).

( 10 ) Regulamentul (UE) 2016/1384 al Băncii Centrale Europene din 2 august 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24) privind statisticile referitoare la deținerile de titluri de valoare (BCE/2016/22) (JO L 222, 17.8.2016, p. 24).

( 11 ) Regulamentul (UE) 2018/318 al Băncii Centrale Europene din 22 februarie 2018 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1011/2012 privind statisticile referitoare la deținerile de titluri de valoare (BCE/2018/7) (JO L 62, 5.3.2018, p. 4).

( 12 ) De exemplu, în cazul fuziunilor și al achizițiilor, transferul către societatea absorbantă a activelor și pasivelor financiare existente între societatea absorbită și terți.

Sus