EUR-Lex Acces la dreptul Uniunii Europene

Înapoi la prima pagină EUR-Lex

Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

Document 52010AB0082

Avizul Băncii Centrale Europene din 19 noiembrie 2010 cu privire la o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 privind agențiile de rating de credit (CON/2010/82)

JO C 337, 14.12.2010, p. 1-9 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

14.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 337/1


AVIZUL BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 19 noiembrie 2010

cu privire la o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 privind agențiile de rating de credit

(CON/2010/82)

2010/C 337/01

Introducere și temei juridic

La 26 iulie 2010, Banca Centrală Europeană (BCE) a primit din partea Consiliului Uniunii Europene o solicitare de emitere a unui aviz cu privire la o propunere de regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 privind agențiile de rating de credit (1) (denumit în continuare „regulament propus”).

Competența BCE de a adopta un aviz se întemeiază pe articolul 127 alineatul (4) și pe articolul 282 alineatul (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, deoarece regulamentul propus conține dispoziții care au incidență asupra contribuției Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) la buna desfășurare a politicilor privind stabilitatea sistemului financiar, astfel cum este prevăzut la articolul 127 alineatul (5) din Tratat. În conformitate cu articolul 17.5 prima teză din Regulamentul de procedură al Băncii Centrale Europene, Consiliul guvernatorilor adoptă prezentul aviz.

Observații cu caracter general

1.

BCE consideră în general bine-venite măsurile introduse de regulamentul propus în vederea consolidării cadrului de reglementare a agențiilor de rating de credit, în special pentru: (a) atribuirea de competențe largi Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP) cu privire la înregistrarea și supravegherea agențiilor de rating de credit; și (b) sporirea transparenței și stimularea concurenței pe piață pentru ratingurile instrumentelor financiare structurate. BCE apreciază faptul că Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 (2) a încorporat multe dintre observațiile anterioare cuprinse în: (a) contribuția Eurosistemului la consultarea publică cu privire la proiectul de directivă/regulament al Comisiei privind agențiile de rating de credit (3); și (b) Avizul CON/2009/38 al BCE din 21 aprilie 2009 privind o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind agențiile de rating al creditelor (4).

2.

Astfel cum se observă în contribuția din 2008 a Eurosistemului (5), din perspectiva asigurării coordonării și a unor condiții egale de concurență este de preferat soluția supravegherii agențiilor de rating de credit de către o singură entitate, față de soluția supravegherii dispersate. În acest context, BCE consideră bine-venită atribuirea AEVMP a unui număr de atribuții legate de înregistrarea și supravegherea agențiilor de rating de credit. BCE înțelege că dreptul autorităților naționale de supraveghere de a recunoaște agențiile de rating de credit ca agenții internaționale de rating în temeiul articolelor 81-83 din Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (reformare) (6) va fi păstrat în cadrul de reglementare.

3.

Sub rezerva observațiilor de mai jos, BCE susține în general dispozițiile privind transparența cuprinse în noile articole propuse 8a și 8b din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 (7) care prevăd că emitenții de instrumente financiare structurate trebuie să dea acces la informațiile pe care le furnizează agențiilor lor de rating de credit desemnate și anumitor altor agenții de rating de credit. Introducerea unor asemenea cerințe de publicare are drept scop ameliorarea calității și transparenței procesului de rating pentru instrumentele financiare structurate și poate de asemenea contribui la sporirea concurenței dintre agențiile de rating de credit. Totodată, noile cerințe sunt într-o anumită măsură similare normelor aplicate de US Securities and Exchange Commission (SEC) începând cu iunie 2010 (8). Convergența dintre cadrul de reglementare al UE și cel al SUA, atunci când este posibilă, constituie un aspect important al condițiilor de concurență egale.

Cu toate acestea, BCE dorește să prezinte anumite elemente de potențială preocupare referitoare la punerea în aplicare a noilor cerințe de publicare. În primul rând, în temeiul dispozițiilor propuse, se asteaptă ca agenția de rating de credit desemnată pentru a emite un rating de credit într-un anumit caz să fie supusă unei concurențe sporite din partea altor agenții de rating de credit eligibile (agenții de rating de credit care nu au fost desemnate). Mai specific, poate fi mai ușor pentru agențiile de rating de credit care nu au fost desemnate să emită ratinguri de credit nesolicitate, de vreme ce acestea vor avea acces la informațiile furnizate de emitent agenției de rating de credit desemnate. Totuși, pentru intrarea pe piață a agențiilor de rating de credit care nu au fost desemnate pot exista obstacole considerabile cu privire la: (a) criteriile statutare de eligibilitate pentru accesul la informațiile emitentului; și (b) cunoștințele informale aflate la dispoziția agenției de rating de credit desemnate ca urmare a relațiilor de lungă durată cu emitentul. Într-adevăr, experiența în ceea ce privește normele de transparență introduse de SEC nu a confirmat încă în mod clar faptul că astfel de norme au un efect substanțial asupra practicilor agențiilor de rating de credit, în special prin majorarea numărului de ratinguri de credit nesolicitate. În al doilea rând, posibilitatea de a obține ratinguri de credit multiple ar putea permite emitenților să îl selecteze pe cel mai favorabil („rating shopping”), ceea ce ar putea conduce la o concurență între agențiile de rating de credit pentru furnizarea ratingurilor celor mai atractive. Acest fapt ar putea avea un efect negativ aupra calității ratingurilor emise. În al treilea rând, va trebui examinată situația emitentului propriu-zis, avându-se în vedere elemente precum: (a) sarcina privind acordarea de acces la informații agențiilor de rating de credit care nu au fost desemnate; și (b) protecția împotriva oricărei potențiale utilizări necorespunzătoare a informațiilor primite de la agențiile de rating de credit care nu au fost desemnate.

BCE înțelege că dispozițiile privind transparența cuprinse în noile articole propuse 8a și 8b au fost larg susținute în contextul activității pregătitoare pentru regulamentul propus (9). Prin urmare, BCE propuneri numai modificări limitate (10). În același timp, BCE recomandă ca AEVMP să monitorizeze îndeaproape evoluția situației în cazul domeniilor sus-menționate în legătură cu punerea în aplicare a regulamentului propus, astfel încât Comisia să poată propune ajustări adecvate în temeiul experienței acumulate (11).

4.

În plus, BCE înțelege că, pe baza experienței acumulate cu privire la normele introduse prin regulamentul propus, Comisia va adopta dispoziții și mai detaliate cu privire la transparență în legătură cu emiterea de ratinguri de credit. Pentru a obține efectul dorit, dispozițiile privind transparența ar trebui să stabilească un echilibru între interesele de afaceri ale emitenților care furnizează informații sensibile agențiilor de rating de credit, pe de o parte, și nevoia băncilor centrale, a supraveghetorilor și a altor participanți de un acces mai larg la informații care să permită o evaluare independentă a activității agențiilor de rating de credit. Toate elementele de mai sus sunt deosebit de relevante pentru piața securitizării. În acest sens, Eurosistemul are drept scop accesarea, ca parte din sistemul său de evaluare a garanțiilor, a informațiilor privind fiecare împrumut care să permită evaluarea continuă a riscurilor pentru instrumentele securitizate.

Observații specifice

Transparența sporită a procesului de rating

5.

Regulamentul propus prevede ca fiecare agenție de rating de credit desemnată să transmită concurenților săi o listă cu instrumentele financiare structurate pentru care acordă ratinguri, împreună cu un link către website-ul unde emitentul stochează informația utilizată pentru elaborarea ratingurilor de credit. Agențiile de rating de credit care nu au fost desemnate pot obține accesul la aceste informații, dacă: (a) la momentul solicitării, dețin sistemele și structura organizațională necesare pentru a garanta confidențialitatea acestor informații; și (b) după ce au accesat informațiile, emit anual ratinguri pentru cel puțin 10 % din instrumentele financiare structurate pentru care au solicitat informațiile (12). BCE recomandă ca regulamentul propus să definească mai clar, în primul rând, metoda de verificare de către AEVMP a îndeplinirii acestor criterii, în al doilea rând, metoda de calcul aplicată pentru verificarea îndeplinirii celui de al doilea criteriu (13) și, în al treilea rând, situațiile în care nerespectarea celui de al doilea criteriu ar putea conduce la impunerea de sancțiuni (14).

6.

În plus, BCE face următoarele recomandări în vederea soluționării elementelor prevăzute la alineatul (3).

În primul rând, agențiile de rating de credit ar trebui să aibă obligația să raporteze AEVMP la fiecare șase luni date privind numărul de ratinguri de credit pe care le-a emis într-o anumită perioadă, defalcate astfel încât să indice: (a) ratingurile de credit solicitate de o entitate căreia i se acordă rating sau de un terț; și (b) ratingurile de credit nesolicitate, împreună cu datele care să indice proporția acestor ratinguri de credit nesolicitate care au fost mai numeroase, mai puțin numeroase sau la fel de numeroase precum ratingurile de credit relevante emise de agenția de rating de credit desemnată relevantă. Astfel de raportări ar trebui incluse în datele transmise periodic de agențiile de rating de credit către AEVMP (15).

În al doilea rând, AEVMP ar trebui să fie mandatată să monitorizeze punerea în aplicare a noilor articole propuse 8a și 8b pentru a stabili: (a) impactul acestor dispoziții asupra cantității și calității ratingurilor de credit emise, inclusiv ratingurile de credit nesolicitate; (b) orice posibilă nevoie de modificare a criteriilor de eligibilitate pentru agențiile de rating de credit care nu au fost desemnate, în vederea evitării obstacolelor excesive la intrarea pe piață; (c) sarcina impusă emitenților; și (d) orice posibilă nevoie de protejare a emitenților împotriva utilizării necorespunzătoare a informațiilor furnizate de aceștia agențiilor de rating de credit care nu au fost desemnate. Un raport al AEVMP ar trebui să constituie baza revizuirii de către Comisie a noilor articole propuse 8a și 8b în perioada stabilită după intrarea lor în vigoare.

Furnizarea de informații pentru AEVMP și Eurosistem

7.

BCE observă că agențiile de rating al creditelor vor avea obligația de a transmite unui registru central creat de AEVMP date referitoare la performanțele lor anterioare (16). BCE recomandă ca aceste date să aibă un format comparabil și consecvent cu sistemul statistic al Uniunii. Identificatorii și standardele comune ar trebui să fie folosiți în cea mai mare măsură posibilă pentru structurarea și stocarea datelor (de exemplu, prin utilizarea informațiilor de referință standardizate precum codurile ISIN).

8.

În plus, astfel cum este subliniat în contribuția din 2008 a Eurosistemului, noul cadru de reglementare a agențiilor de rating de credit ar trebui să permită un nivel adecvat de cooperare între autoritățile de supraveghere și Eurosistem. Eurosistemul are un interes deosebit în domeniul agențiilor de rating datorită rolului său de asigurare a stabilității financiare. În plus, există deja un sistem în întregul Eurosistem pentru monitorizarea agențiilor de rating de credit în contextul operațiunilor de politică monetară (17). Prin urmare, BCE apreciază dispozițiile privind schimbul de informații ale noului articol propus 27 din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009. Cu toate acestea, BCE recomandă ca această dispoziție să asigure în mod expres accesul SEBC și BCE, precum și al autorităților specificate ale statelor membre, la informațiile relevante pentru exercitarea atribuțiilor statutare.

Propuneri de redactare

În cazul în care BCE recomandă modificarea regulamentelor propuse, propunerile de redactare specifice însoțite de o explicație în acest sens se regăsesc în anexă.

Adoptat la Frankfurt pe Main, 19 noiembrie 2010.

Președintele BCE

Jean-Claude TRICHET


(1)  COM(2010) 289 final.

(2)  JO L 302, 17.11.2009, p. 1.

(3)  Septembrie 2008 (denumită în continuare „contribuția din 2008 a Eurosistemului”), disponibilă pe website-ul BCE la adresa http://www.ecb.europa.eu

(4)  JO C 115, 20.5.2009, p. 1.

(5)  P. 4.

(6)  JO L 177, 30.6.2006, p. 1.

(7)  A se vedea articolul 1 alineatul (4) din regulamentul propus.

(8)  A se vedea modificarea normei 17g-5 din partea 240 a Securities Exchange Act 1934, SEC Release No 34-61050 (23 noiembrie 2009), Federal Register Vol. 74, No 232, p. 63832 (4 decembrie 2009) (denumită în continuare „norma SEC 240.17g-5 modificată”); disponibilă pe website-ul SEC (la adresa http://www.sec.gov). Norma SEC 240.17g-5 modificată se aplică emitenților din SUA începând de la 2 iunie 2010 și se va aplica emitenților din afara SUA care desemnează o agenție de credit de rating cu sediul în SUA începând de la 2 decembrie 2010; a se vedea de asemenea „Ordinul SEC din 19 mai 2010 privind scutirea condițională temporară a organizațiilor de rating statistic recunoscute la nivel național de la cerințele normei 17g-5 din Securities Exchange Act of 1934 și de la solicitarea de comentarii” (Release No 34-62120), disponibilă pe website-ul SEC).

(9)  A se compara formularea actuală a regulamentului propus cu cea a propunerii de compromis a președinției din 7 octombrie 2010, 2010/0160 (COD), p. 17.

(10)  A se vedea comentariile suplimentare de la alineatul (5).

(11)  A se vedea comentariile suplimentare de la alineatul (6).

(12)  A se vedea noul articol propus 8a alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.

(13)  A se compara formularea actuală cu Secțiunea (a)(3)(iii)(B)(1) din Norma SEC 240.17g-5 modificată.

(14)  A se vedea noile articole propuse, articolul 24 alineatul (1) și articolul 36a alineatul (1), din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 împreună cu secțiunea propusă I litera (w) din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.

(15)  A se vedea noul articol propus 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009, împreună cu partea II din secțiunea E din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.

(16)  A se vedea noul articol propus 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.

(17)  A se vedea contribuția din 2008 a Eurosistemului, p. 5 și secțiunea 6.3 („sistemul de evaluare a creditelor din Eurosistem”) din anexa I la Orientarea BCE/2000/7 din 31 august 2000 privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale Eurosistemului, JO L 310, 11.12.2000, p. 1.


ANEXĂ

Propuneri de redactare

Textul propus de Comisie

Modificările propuse de BCE (1)

Modificarea 1

A treia referire (nouă)

Nu există text.

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene,

Justificare

Întrucât BCE trebuie consultată cu privire la regulamentul propus în temeiul articolelor 127 alineatul (4) și 282 alineatul (5) din Tratat, ar trebui adăugată în regulamentul propus o referire în acest sens în conformitate cu articolul 296 alineatul (2) din Tratat, conform căruia actele juridice fac trimitere, printre altele, la avizele prevăzute de Tratate.

Modificarea 2

Considerentul 5, considerentele 11a și 16a (noi)

„(5)

Pentru stimularea concurenței dintre agențiile de rating, pentru evitarea conflictelor de interese care apar în cadrul utilizării modelului «issuer-pays», care sunt extrem de virulente în ceea ce privește ratingurile acordate instrumentelor financiare structurate, și pentru sporirea transparenței și a calității ratingurilor acordate instrumentelor financiare structurate, agențiile de rating înregistrate sau certificate trebuie să aibă drept de acces la lista instrumentelor financiare structurate pentru care competitorii acestora acordă ratinguri. Informațiile pentru ratingul respectiv trebuie să fie furnizate de emitent sau de o parte terță legată de acesta în scopul acordării de ratinguri concurente nesolicitate pentru instrumentele financiare structurate. Acordarea unor astfel de ratinguri nesolicitate trebuie să promoveze utilizarea mai multor ratinguri per instrument financiar structurat. Accesul la site-urile web trebuie acordat numai dacă agenția de rating poate garanta confidențialitatea informațiilor solicitate.”

„(5)

Acordarea de ratinguri instrumentelor financiare structurate poate fi afectată în mod deosebit de conflictele de interese legate de utilizarea modelului «issuer-pays», . În scopul soluționării acestei situații, concurența dintre agențiile de rating de credit ar trebui sporită prin crearea de stimulente pentru utilizarea ratingurilor de credit multiple și astfel pentru sporirea transparenței și a calității procesului de acordare a ratingurilor. , Astfel, agențiile de rating înregistrate sau certificate trebuie să aibă drept de acces la lista instrumentelor financiare structurate pentru care competitorii acestora acordă ratinguri. Informațiile pentru ratingul respectiv trebuie să fie furnizate de emitent sau de o parte terță legată de acesta în scopul acordării de ratinguri concurente nesolicitate pentru instrumentele financiare structurate. Accesul la site-urile web trebuie acordat numai dacă agenția de rating poate garanta confidențialitatea informațiilor solicitate. AEVMP ar trebui să fie mandatată să monitorizeze punerea în aplicare a dispozițiilor privind transparența și să elaboreze un raport de analiză cu privire la impactul practic al acestora asupra practicii de emitere a ratingurilor de credit și la nevoia de ajustări.

(11a)

Pentru a permite supravegherea efectivă de către AEVMP, agențiile de rating al creditelor ar trebui să furnizeze date referitoare la performanțele lor anterioare unui registru central. Aceste date ar trebui să aibă un format consecvent cu sistemul statistic al Uniunii și să faciliteze comparațiile directe între datele referitoare la performanțele lor anterioare furnizate de diferite agenții de rating de credit. În plus, pentru a asigura funcționarea adecvată a practicii de emitere de ratinguri de credit nesolicitate, datele transmise AEVMP în mod periodic de agențiile de rating de credit ar trebui să includă informațiile specificate în legătură cu emiterea de astfel de ratinguri.

(16a)

Autoritățile de supraveghere și decontare competente ar trebui să aibă acces la informațiile colectate de AEVMP de la agențiile de rating de credit și care sunt relevante pentru exercitarea atribuțiilor lor.”

Justificare

A se vedea alineatele (5)-(8) din prezentul aviz. Aceste modificări au legătură cu modificările 3-7.

Modificarea 3

Articolul 1 alineatul (4) din regulamentul propus

„4.   Se introduc următoarele articole 8a și 8b:

«Articolul 8a

Informații privind instrumentele financiare structurate

2.

În cazul în care alte agenții de rating înregistrate sau certificate în conformitate cu prezentul regulament solicită acces la informațiile menționate la alineatul (1), li se permite accesul fără întârziere dacă îndeplinesc următoarele condiții:

(a)

dispun de sistemele și de structura organizațională necesare pentru a garanta confidențialitatea acestor informații;

(b)

emit anual ratinguri pentru cel puțin 10 % din instrumentele financiare structurate pentru care solicită acces la informațiile menționate la alineatul (1).

…»”

„4.   Se introduc următoarele articole 8a, 8b și 8c:

«Articolul 8a

Informații privind instrumentele financiare structurate

2.

În cazul în care alte agenții de rating înregistrate sau certificate în conformitate cu prezentul regulament solicită acces la informațiile menționate la alineatul (1), li se permite accesul fără întârziere dacă au primit autorizația prevăzută la alineatul (2).

2a.

O agenție de rating de credit care, în conformitate cu alineatul (2), accesează informațiile prevăzute la alineatul (1) pentru mai mult de 10 instrumente financiare structurate în termen de un an calendaristic, acordă, în cadrul aceluiași an, ratinguri de credit cu privire la cel puțin 10 % dintre instrumentele financiare structurate în legătură cu care a accesat informații.

2b.

AEVMP verifică anual dacă agențile de rating de credit rating înregistrate sau certificate în conformitate cu prezentul regulament îndeplinesc următoarele condiții:

(a)

dispun de sistemele și de structura organizațională necesare pentru a garanta confidențialitatea informațiilor prevăzute la alineatul (1); și

(b)

îndeplinesc, în anul calendaristic anterior, obligația prevăzută la alineatul (2a).

Dacă rezultatul verificării este pozitiv, AEVMP emite o autorizație care permite accesul la informația prevăzută la alineatul (1) și care va fi valabilă pentru 12 luni.

Articolul 8c

Revizuire

1.

Înainte de 1 aprilie 2012, AEVMP elaborează un raport pentru analizarea experienței acumulate în legătură cu aplicarea articolelor 8a și 8b. Raportul privește în special următoarele aspecte: (a) impactul acestor articole asupra cantității și calității ratingurilor de credit emise, inclusiv ratingurile de credit nesolicitate; (b) orice posibilă nevoie de modificare a criteriilor de eligibilitate prevăzute la articolul 8a alineatul (2), în vederea evitării obstacolelor excesive la intrarea pe piață; (c) sarcina impusă emitenților prin articolul 8a alineatul (1); și (d) orice posibilă nevoie de protejare a emitenților împotriva utilizării necorespunzătoare a informațiilor furnizate de aceștia unei agenții de rating de credit diferită de agenția de rating de credit pe care au desemnat-o.

2.

În urma prezentării de către AEVMP a raportului prevăzut la alineatul (1), dacă este necesar, Comisia prezintă propuneri de modificare a articolelor 8a și 8b.»”

Justificare

A se vedea alineatele (5)-(6) din aviz.

Modificarea 4

Articolul 1 alineatul (7) din regulamentul propus

„7.   La articolul 11, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

«2.   Agențiile de rating de credit transmit registrului central creat de AEVMP informații și date referitoare la performanțele lor anterioare, inclusiv frecvența tranziției ratingurilor, precum și informații despre ratingurile de credit acordate anterior și modificările aduse acestora. Agențiile de rating transmit informații registrului într-un format standard stabilit de AEVMP. AEVMP pune informațiile în cauză la dispoziția publicului și publică anual sinteze privind principalele evoluții constatate.

….»”

„7.   La articolul 11, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

«2.   Agențiile de rating de credit transmit registrului central creat de AEVMP informații și date referitoare la performanțele lor anterioare, inclusiv frecvența tranziției ratingurilor, precum și informații despre ratingurile de credit acordate anterior și modificările aduse acestora. Agențiile de rating transmit informații registrului într-un formular standard care va fi stabilit de AEVMP într-un format consecvent cu sistemul statistic al Uniunii și care facilitează, prin utilizarea identificatorilor și standardelor comuni, comparații directe între datele referitoare la performanțele lor anterioare furnizate de diferite agenții de rating de credit. AEVMP pune informațiile în cauză la dispoziția publicului și publică anual sinteze privind principalele evoluții constatate.

…»”

Justificare

A se vedea alineatul (7) din prezentul aviz.

Modificarea 5

Articolul 1 alineatul (17) din regulamentul propus

„17.   Alineatele (26) și (27) se înlocuiesc cu următorul text:

«…

Articolul 27

Schimbul de informații

(2)

AEVMP poate transmite autorităților competente responsabile cu supravegherea întreprinderilor menționate la articolul 4 alineatul (1), băncilor centrale, Sistemului European al Băncilor Centrale și Băncii Centrale Europene, în calitatea lor de autorități monetare, Comitetului european pentru riscuri sistemice și, după caz, altor autorități publice însărcinate cu supravegherea sistemelor de plată și de decontare, informații confidențiale destinate îndeplinirii atribuțiilor acestora. De asemenea, nimic nu împiedică aceste autorități sau organisme să comunice AEVMP orice informații necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în temeiul prezentului regulament.»”

„17.   Alineatele (26) și (27) se înlocuiesc cu următorul text:

«…

Articolul 27

Schimbul de informații

(2)

AEVMP transmite autorităților competente responsabile cu supravegherea întreprinderilor menționate la articolul 4 alineatul (1), băncilor centrale ale statelor membre, Sistemului European al Băncilor Centrale și Băncii Centrale Europene, în calitatea lor de autorități monetare, Comitetului european pentru riscuri sistemice și, după caz, altor autorități ale statelor membre însărcinate cu supravegherea sistemelor de plată și de decontare, informații confidențiale destinate îndeplinirii atribuțiilor acestora. De asemenea, nimic nu împiedică aceste autorități sau organisme să comunice AEVMP orice informații necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în temeiul prezentului regulament.»”

Justificare

A se vedea alineatul (8) din prezentul aviz.

Modificarea 6

Punctul 3 din anexa I la regulamentul propus (nou)

Nu există text.

„3.

În partea II din secțiunea E, punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:

«1.

La fiecare șase luni:

(a)

date referitoare la procentele de default ale categoriilor lor de rating, defalcate pe principalele zone geografice ale emitenților și cu indicarea evoluției în timp a procentelor de default; și

(b)

date privind numărul de ratinguri de credit pe care le-a emis într-o anumită perioadă de raportare, defalcată astfel încât să arate: (i) ratingurile de credit solicitate de o entitate căreia i se acordă rating sau de un terț; și (ii) ratingurile de credit nesolicitate, împreună cu datele care să indice proporția acestor ratinguri de credit nesolicitate care au fost mai numeroase, mai puțin numeroase sau la fel de numeroase precum ratingurile de credit relevante emise de agenția de rating de credit desemnată de o entitate căreia i se acordă rating sau de un terț.»

…”

Justificare

A se vedea alineatul (6) din prezentul aviz.

Modificarea 7

Anexa II la regulamentul propus

„La Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 se adaugă următoarea anexă III:

SANCȚIUNI

Încălcări

I.   Încălcări legate de conflictele de interese, de cerințe organizaționale sau operaționale

(w)

Agenția de rating de credit încalcă prevederile articolului 8a alineatul (2) litera (b) dacă nu emit anual ratinguri pentru cel puțin 10 % din instrumentele financiare structurate pentru care solicită acces la informații pe site-ul web al emitentului sau al unei părți terțe legate de acesta.

…»”

„La Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 se adaugă următoarea anexă III:

SANCȚIUNI

Încălcări

I.   Încălcări legate de conflictele de interese, de cerințe organizaționale sau operaționale

(w)

Agenția de rating de credit încalcă prevederile articolului 8a alineatul (2) dacă în cursul unui an calendaristic a accesat informații privind mai mult de 10 instrumente financiare structurate pe unul sau mai multe website-uri furnizate în conformitate cu articolul 8a alineatul (2) dar nu a emis ratinguri pentru cel puțin 10 % din instrumentele financiare structurate pentru care a accesat astfel de informații .

…»”

Justificare

A se vedea alineatul (5) din prezentul aviz.


(1)  Scrisul cu caractere aldine în cuprinsul textului arată unde BCE propune inserarea unui text nou. Pasajele tăiate din cuprinsul textului indică unde BCE propune eliminarea textului.


Sus